Amiaza pe strada Rotbuchen

Standard

Privesc peretele bătrân invadat de iederă roșie

ca de fierbințeala jenată a unei iubiri

posesive, geloase, târzii.

 

(Săgeata unei nostalgii, pogorâtă din senin în coșul pieptului,

tulbură apa

în care pluteau, inerte, cuvintele.)

 

Nemișcată, clădirea mă fixează cu ochii ei dreptunghiulari,

muți,

din sticlă.

 

Vântul mușcă din blana aprinsă de pe obrazul casei.

Pomeții bărboși, frământați de valuri, freamătă;

prin ei se propagă unda unui murmur

 

de sfârșit

de octombrie.

 

Palmele iederii mai întâi se desprind și-apoi se alipesc

din nou pe tencuială

ca pipăitul orb al unui chip,

ca încordarea unei bolborosiri.

 

Pe asfalt, printre picioarele oamenilor, stoluri de frunze uscate

foșnesc ca fustele unor mahalagioaice,

galben, cărămiziu.

Se-mbrățișează, se despart.

 

Vin plutind din unghere. Se dau peste cap. Ning de sus.

Aleargă împiedicându-se.

Gonesc către ultima bârfă,

împinse de graba unei catastrofe.

 

Libertate. Finally.

 

În octombrie, frunzele trăiesc inconștient,

iresponsabil,

doar pentru ele.

 

Se aștern noian lângă bordură,

pun urechea obosită

la burta neagră a străzii

și tac.

 

Se umplu de soare,

se scutură ca de fiorul unui gând

Și ascultă.

Ascultă.

 

Se strâng norii.

O bătrână coboară dealul

cu bicicleta.

 

 

Advertisements

Despre viața împlinită (The Stoics revisited)

Standard

“Se întâmplă un lucru curios atunci când cei deprinși cu o viață luxoasă ajung să fie greu de mulțumit. În loc să deplângă pierderea capacității de a se bucura de lucrurile simple, aceștia se mândresc cu handicapul nou dobândit, din cauza căruia nu mai pot fi satisfăcuți decât de <<ce e mai bun>>.”

W.B. Irvine, Ghid pentru o viață împlinită, Ed. Seneca 2017, p. 184

“Dar mulți cititori moderni vor fi uimiți chiar și după această explicație: <<De ce să întâmpinăm deschis disconfortul minor în viața noastră, când ne putem bucura de confort total?>> Ca răspuns la această întrebare, Musonius Rufus scoate în evidență cel puțin trei beneficii ale actelor de disconfort voluntar.

În primul rând, acestea ne călesc (…) împotriva nenorocului ce ne-ar putea vizita în viitor. Când nu cunoaștem disconfortul, suntem vulnerabili și cresc șansele să trăim un șoc când ne confruntăm cu durerea și lipsurile, experiențe de care e sigur că vom avea cu toții parte mai devreme sau mai târziu. (…)

Al doilea beneficiu al exercițiului vizează prezentul. Persoana care experimentează frecvent disconfortul minor va căpăta încredere în fața disconfortului major, așa încât perspectiva neplăcerilor majore ale viitorului nu va fi niciodată o sursă de anxietate în prezent. Se antrenează, cum ar spune Musonius Rufus, pentru a fi curajos. (…)

În al treilea rând, practica disconfortului voluntar ne ajută să apreciem mai bine ceea ce avem deja.

W.B. Irvine, Ghid pentru o viață împlinită, Ed. Seneca 2017, pp. 118-119.

 

 

 

Despre minciună – post-truth, fake news și alte eufemisme

Standard

“Desigur, toată lumea are dreptul la propriile opinii. Dar nu și la propriile fapte (facts). (…)

Cea mai bună apărare împotriva escrocilor, cea mai de încredere, este ca fiecare din noi să gândească critic. Nu am reușit să ne învățăm copiii să lupte cu tendința evolutivă de a cădea pradă credulității. Suntem o specie socială și tindem să credem ce ne spun alții. Iar mintea noastră este o extraordinară mașinărie de creat povești și născociri: pornind de la o premisă bizară, putem genera explicații fanteziste pentru a o justifica. Dar aceasta este diferența dintre gândirea creativă și gândirea critică, între minciuni și adevăr: adevărul are dovezi factuale, obiective, pe care se bazează. Unele afirmații ar putea fi adevărate, dar afirmațiile veridice sunt adevărate.

(…)

Cea mai importantă componentă a celei mai bune gândiri critice care lipsește din societatea noastră este modestia. Este o noțiune simplă, însă profundă: dacă ne dăm seama că nu știm totul, putem învăța. Dacă credem că știm totul, învățarea este imposibilă.”

 

Daniel Levitin – Ghid practic de detectare a minciunilor, Publica, 2017, pp. 12-17.

 

Thought of the day

Standard

“Sufletul omului se aruncă în dezordine pe sine însuși mai cu seamă când devine, atât cât stă în puterea lui, un abces și, ca să zic așa, o excrescență a lumii; a-și arăta nemulțumirea față de unul din evenimentele care au loc înseamnă o distanțare de natură, în care sunt conținute ca părți toate naturile celorlalte ființe.

În al doilea rând, se aruncă în dezordine când respinge orice ființă umană sau se îndreaptă împotriva ei cu intenția de a o vătăma, cum fac, de pildă, sufletele celor aprinși de mânie.

În al treilea rând, sufletul se aruncă în dezordine atunci când se lasă învins de plăcere sau de suferință.

În al patrulea rând, când se preface și face sau spune ceva în mod fals și nesincer.

În al cincilea rând, când acțiunile și impulsurile sale nu sunt îndreptate spre vreun scop anume, ci se produc fără rost, la întâmplare și în mod inconsecvent, în timp ce e de datoria noastră ca până și cele mai neînsemnate acțiuni să aibă loc țintind spre o finalitate; dar scopul ființelor raționale este acela de a se supune rațiunii și legii celei mai respectate cetăți și guvernări*.”

*(cosmosul, guvernat de rațiunea universală și divină)

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși, Ed. Humanitas, 2013.

 

 

Thought of the day (Tocqueville revisited)

Standard

“The first thing that strikes the observation is an innumerable multitude of men, all equal and alike, incessantly endeavoring to procure the petty and banal pleasures with which they glut their lives. Each of them, living apart, is as a stranger to the fate of all the rest – his children and his private friends constitute to him the whole mankind. As for the rest of his fellow citizens, he is close to them, but he sees them not – he touches them but he feels them not; he exists but in himself and for himself alone (…). 

Above this race of men stands an immense and tutelary power, which takes upon itself alone to secure their gratifications and to watch over their fate. That power is absolute, minute, regular, provident, and mild. It would be like the authority of a parent if, like that authority, its object was to prepare men for manhood; but it seeks, on the contrary, to keep them in perpetual childhood: it is well content that the people should rejoice, provided they think of nothing but rejoicing. For their happiness such a government willingly labors, but it chooses to be the sole agent and the only arbiter of that happiness: it provides for their security, foresees and supplies their necessities, facilitates their pleasures, manages their principal concerns, directs their industry, regulates the descent of property, and subdivides their inheritances – what remains but to spare them all the care of thinking and all the trouble of living? Thus it every day renders the exercise of the free agency of man less useful and less frequent; it circumscribes the will within a narrower range, and gradually robs a man of all the uses of himself. The principle of equality has prepared men for these things: it has predisposed men to endure them, and oftentimes to look on them as benefits. 

After having thus successively taken each member of the community in its powerful grasp, and fashioned them at will, the supreme power then extends its arm over the whole community. It covers the surface of society with a network of small complicated rules, minute and uniform, through which the most original minds and the most energetic characters cannot penetrate, to rise above the crowd. The will of man is not shattered, but softened, bent, and guided: men are seldom forced by it to act, but they are constantly restrained from acting: such a power does not destroy, but it prevents existence; it does not tyrannize, but it compresses, enervates, extinguishes, and stupefies a people, till each nation is reduced to be nothing better than a flock of timid and industrious animals, of which the government is the shepherd. 

(…)

By this system the people shake of their state of dependence just long enough to select their master, and then relapse into it again.”

Alexis de TOCQUEVILLE, Democracy in America, Fourth Book, Chapter VI, pp. 861-863 – Bantam Classic, 2004

 

Thought of the day

Standard

“Te lași influențat de impresiile care vin din afară? Oferă-ți un răgaz pentru a învăța ceva bun și încetează să te mai lași purtat de colo-colo. Trebuie să te ferești totuși de o altă rătăcire: căci proști sunt cei care, chiar datorită acțiunilor lor, sunt obosiți de viață și cei care nu au niciun scop către care să-și călăuzească orice impuls al lor și, într-un cuvânt, reprezentările lor.

(…)

Întotdeauna trebuie să-ți aduci aminte acestea: care este natura Întregului și care este a mea, care este raportul dintre aceasta și aceea, și ce fel de parte este ea și din ce univers; apoi trebuie să-ți amintești că nu există nimeni care să te împiedice să acționezi și să vorbești întotdeauna în acord cu natura din care ești o parte.

(…)

Cât de ușor este să respingi și să ștergi orice reprezentare, fie supărătoare, fie nepotrivită cu natura ta, și repede să te găsești într-o desăvârșită seninătate a sufletului.

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși, Ed. Humanitas, 2013.

 

Romanian sights 2017

Standard

 

Exploring (and enjoying) the Carpathian garden! 😉

 

La baltă

Standard

Fierbințeala se scurge peste câmpuri ca șerpii.

Soarele făcut măciucă lovește în moalele capului, pielea se încinge, carotida pulsează ritmic.

Pe luciul apei, pluta undiței nu mișcă.

Vara, feroce, a desenat largi crăpături în sol, cicatricile arsurii.

Doar mușuroaiele de cârtițe par jilave, dar aparențele înșală:  copiii ridică bucăți împietrite de pământ și aruncă cu ele după broaște.

Pe malul opus, vacanța mare chiuie, azvârlind bețe în iaz și ultima zi de școală cu ele cu tot.

O familie de rațe iese de după papură călcând apa. Al optulea pui se prăbușește stângaci din stuf, pedalând grăbit din urmă.

Lișițele se scufundă după pește.

Nu trage. E aproape prânzul.

Miroase a uscăciune densă, vitală. Ierburile înalte se înclină ușor sub adiere, parcă duc întreaga greutate a cerului.

Azuriul e spălăcit, arcuit, fără nori. Ridici pălăria de paie și lași aerul să treacă peste sudoare, răcorind-o o clipă.

Libelulele verzui sunt grase și joacă sârba peste poteci.

Copleșiți de amiază, cosașii zumzăie ca pentru sine, monoton și monastic, mantra incomunicabilă a câmpiei bănățene.

Cât privești împrejur, orizonturi. Doar frumusețea asta simplă, suportabilă, eliberatoare.

Pește ioc.
 

Italy. 15 hours near Pisa

Standard
Italy. 15 hours near Pisa

To even consider a 15-hour drive (round trip) for a measly 15 waking hours in Italy, you must be pretty desperate.

We not only considered it, we actually went. Three weeks of winter in the month of May, all hell breaking loose at work and a nasty throat infection did it. We wanted Italy. We needed Italy. We found a nice bed-and-breakfast near Lucca at €120/night for four (Triolivo, in Guamo), packed a bag, and didn’t think twice.

An ambition that had been simmering in our subconscious quickly developed into a full-blown obsession. We want to see the leaning tower of Pisa! We’ve been to Italy so many times by now, how could we have missed it? I mean, it’s not exactly hard to find. It’s right there, on every children’s atlas, right next to the red Ferrari. Simply had to see it. Simply had to climb it.

293 steps and we were at the top for the noon bells! Was it worth it? Well, our son was crawling on all fours under the large bell to explore the sound mechanism, and was so excited he even forgot to cover his ears in the hubbub, so you be the judge of that.

What else was on the list? The charming little citadel of Lucca (where Giacomo Puccini was born), sun and storm in the Tuscan hills, a seaside view of the Apennine mountains with surfers in the roaring waves, profiteroles, dry soup made of fresh tomato puree and white bread, and the hot sand at Camaiore.

We only spent one night, but came home with a bagful of great memories. I think our son’s exclamation on the way back pretty much sums it up: “But we were there for 3 days!”

Enjoy… 🙂

8 strategii pentru copii echilibrați și puternici

Standard

Am primit zilele trecute o broșurică haioasă din partea Ministerului Familiei din Bavaria (s-au distribuit la grădiniță), mi-a plăcut și m-am gândit s-o împărtășesc și altora.

E despre „buna creștere” – pe scurt, enunţă 8 principii educative de pe urma cărora pot beneficia toți copiii, părinţii şi educatorii. Cu atâtea texte de parenting și păreri împărțite în stânga şi în dreapta, cărțulia asta se vrea un mic sprijin, concis și clar, pentru părinții moderni, ocupaţi, derutați și nesiguri care nu prea mai știu în ce să creadă și cum să acționeze. (Statisticile evidenţiază de la an la an tot mai multe probleme comportamentale la copii.)

Părinții sunt de regulă atât cele mai importante persoane de atașament ale copiilor, cât și cele mai importante modele în viață. Mediul familial și modelele preluate de acolo sunt esențiale (puștimea învață din exemplul trăit incomparabil mai mult decât din vorbe).

Ei bine, broșurica noastră trasează câteva direcții foarte clare și vine și cu 8 cartonașe colorate detașabile “Educaţia înseamnă….” – pe post de remindere. Super idee. Iată care sunt recomandările:

  1. Dăruiţi iubire.
    • Copii au nevoie de timp, tandreţe şi afecţiune. Au nevoie să se poată simţi protejaţi, iubiţi şi înţeleşi în familie – asta le dă încredere în sine.
    • A dărui iubire înseamnă să accepţi copilul aşa cum este, să-i arăţi asta, să-l mângâi* şi să-i spui că-l iubeşti!
    • A dărui iubire înseamnă să-ţi pese de nevoile sale reale.
  2. E ok să se mai şi certe.
    • Conflictele sunt un element firesc al vieţii. Din ele, copiii se aleg cu aptitudini sociale importante, cum ar fi: asertivitatea, capacitatea de a spune nu, de a face faţă tensiunilor, de a înţelege nevoile altora, de a convinge, de a găsi soluţii de compromis şi de a se împăca. Atrageţi-le însă atenţia dacă se poartă urât cu cei mai slabi.
    • Acceptaţi şi emoţiile negative ale copiilor, luaţi-i în serios, lăsaţi-i să-şi rezolve singuri conflictele dintre ei, iar dacă sunt martorii unor certuri explicaţi-le şi ajutaţi-i să înţeleagă despre ce este vorba, dând dovadă de transparenţă.
  3. Ascultaţi-i.
    • Lăsaţi copilul să vorbească fără să interveniţi imediat cu comentarii ori concluzii.
    • Încercaţi să-l înţelegeţi, creaţi o atmosferă destinsă şi adaptaţi-vă la copil (de la unii scoţi cu cleştele, pe alţii trebuie să-i mai frânezi din vorbit…)
  4. Stabiliţi limite clare.
    • Copiii au nevoie de limite. Limitele îi apără de pericole, le oferă structură şi siguranţă.
    • Fiţi consecvenţi şi respectaţi dvs. înşivă reguli în educaţia copilului.
    • Nu renunţaţi totuşi la flexibilitate.
  5. Lăsaţi-le spaţiu şi libertate.
    • Discernământul copiilor creşte cu vârsta; gestionarea libertăţii se învaţă treptat.
    • Oferiţi-le senzaţie de protecţie şi siguranţă, dar permiteţi-le să exploreze şi să ia decizii proprii.
  6. Arătaţi-vă sentimentele şi lăsaţi-i să şi le arate
    • Permiteţi manifestarea emoţiilor, atât negative cât şi pozitive. Dacă e cazul, criticaţi comportamentul, nu emoţiile.
    • Fiţi un model. Şi adulţii fac greşeli. A recunoaşte greşeala nu e dovadă de slăbiciune, ci dimpotrivă, un bun exemplu pentru mai târziu.
  7. Faceţi-vă timp pentru ei.
    • Faceţi lucruri împreună, folosiţi timpul cu sens, chiar dacă e scurt.
    • Acordaţi-le timp şi atenţie atunci când este necesar; ritualurile de familie sunt foarte importante.
  8. Încurajaţi-i. 
    • Copiii au nevoie să fie luaţi în seamă ca persoană, nu doar pentru performanţele lor, şi se pot descuraja uşor dacă observă reacţia părinţilor.
    • Copiii au nevoie de responsabilităţi (lăsaţi-i să încerce, chiar cu riscul unor greşeli sau zgârieturi). Lăudaţi-i nu doar pentru reuşite, ci şi pentru strădaniile depuse.
    • Copiii au nevoie de experienţe pozitive şi de succese proprii.

* poate părea șocant, dar broșura specifică expres care sunt formele de manifestare a iubirii, pentru că – se pare – uneori părinților le vine greu s-o arate:  îmbrățișări, mângâiere pe spate, contact vizual blând, înghionteli jucăușe, bătut ușor pe umăr….  🙂 Mă rog, fiecare cultură cu punctele ei slabe. 🙂