Am primit zilele trecute o broșurică haioasă din partea Ministerului Familiei din Bavaria (s-au distribuit la grădiniță), mi-a plăcut și m-am gândit s-o împărtășesc și altora.

E despre „buna creștere” – pe scurt, enunţă 8 principii educative de pe urma cărora pot beneficia toți copiii, părinţii şi educatorii. Cu atâtea texte de parenting și păreri împărțite în stânga şi în dreapta, cărțulia asta se vrea un mic sprijin, concis și clar, pentru părinții moderni, ocupaţi, derutați și nesiguri care nu prea mai știu în ce să creadă și cum să acționeze. (Statisticile evidenţiază de la an la an tot mai multe probleme comportamentale la copii.)

Părinții sunt de regulă atât cele mai importante persoane de atașament ale copiilor, cât și cele mai importante modele în viață. Mediul familial și modelele preluate de acolo sunt esențiale (puștimea învață din exemplul trăit incomparabil mai mult decât din vorbe).

Ei bine, broșurica noastră trasează câteva direcții foarte clare și vine și cu 8 cartonașe colorate detașabile “Educaţia înseamnă….” – pe post de remindere. Super idee. Iată care sunt recomandările:

1. Dăruiţi iubire.
   • Copii au nevoie de timp, tandreţe şi afecţiune. Au nevoie să se poată simţi protejaţi, iubiţi şi înţeleşi în familie – asta le dă încredere în sine.
   • A dărui iubire înseamnă să accepţi copilul aşa cum este, să-i arăţi asta, să-l mângâi* şi să-i spui că-l iubeşti!
   • A dărui iubire înseamnă să-ţi pese de nevoile sale reale.
2. E ok să se mai şi certe.
   • Conflictele sunt un element firesc al vieţii. Din ele, copiii se aleg cu aptitudini sociale importante, cum ar fi: asertivitatea, capacitatea de a spune nu, de a face faţă tensiunilor, de a înţelege nevoile altora, de a convinge, de a găsi soluţii de compromis şi de a se împăca. Atrageţi-le însă atenţia dacă se poartă urât cu cei mai slabi.
   • Acceptaţi şi emoţiile negative ale copiilor, luaţi-i în serios, lăsaţi-i să-şi rezolve singuri conflictele dintre ei, iar dacă sunt martorii unor certuri explicaţi-le şi ajutaţi-i să înţeleagă despre ce este vorba, dând dovadă de transparenţă.
3. Ascultaţi-i.
   • Lăsaţi copilul să vorbească fără să interveniţi imediat cu comentarii ori concluzii.
   • Încercaţi să-l înţelegeţi, creaţi o atmosferă destinsă şi adaptaţi-vă la copil (de la unii scoţi cu cleştele, pe alţii trebuie să-i mai frânezi din vorbit…)
4. Stabiliţi limite clare.
   • Copiii au nevoie de limite. Limitele îi apără de pericole, le oferă structură şi siguranţă.
   • Fiţi consecvenţi şi respectaţi dvs. înşivă reguli în educaţia copilului.
   • Nu renunţaţi totuşi la flexibilitate.
5. Lăsaţi-le spaţiu şi libertate.
   • Discernământul copiilor creşte cu vârsta; gestionarea libertăţii se învaţă treptat.
   • Oferiţi-le senzaţie de protecţie şi siguranţă, dar permiteţi-le să exploreze şi să ia decizii proprii.
6. Arătaţi-vă sentimentele şi lăsaţi-i să şi le arate
   • Permiteţi manifestarea emoţiilor, atât negative cât şi pozitive. Dacă e cazul, criticaţi comportamentul, nu emoţiile.
   • Fiţi un model. Şi adulţii fac greşeli. A recunoaşte greşeala nu e dovadă de slăbiciune, ci dimpotrivă, un bun exemplu pentru mai târziu.
7. Faceţi-vă timp pentru ei.
   • Faceţi lucruri împreună, folosiţi timpul cu sens, chiar dacă e scurt.
   • Acordaţi-le timp şi atenţie atunci când este necesar; ritualurile de familie sunt foarte importante.
8. Încurajaţi-i. 
   • Copiii au nevoie să fie luaţi în seamă ca persoană, nu doar pentru performanţele lor, şi se pot descuraja uşor dacă observă reacţia părinţilor.
   • Copiii au nevoie de responsabilităţi (lăsaţi-i să încerce, chiar cu riscul unor greşeli sau zgârieturi). Lăudaţi-i nu doar pentru reuşite, ci şi pentru strădaniile depuse.
   • Copiii au nevoie de experienţe pozitive şi de succese proprii.

* poate părea șocant, dar broșura specifică expres care sunt formele de manifestare a iubirii, pentru că – se pare – uneori părinților le vine greu s-o arate:  îmbrățișări, mângâiere pe spate, contact vizual blând, înghionteli jucăușe, bătut ușor pe umăr….  🙂 Mă rog, fiecare cultură cu punctele ei slabe. 🙂