Călimara cu gânduri

Standard

Cogito ergo sum. Asta era pe vremuri.

I blog, therefore I am ar fi varianta mai adaptată la actualitate.

Trebuie să îmi recâştig obişnuinţa scrisului. E singura activitate care îmi produce cu adevărat starea de flux. Înainte ţineam jurnal, însemnam câte ceva aproape zilnic. Ce presupunea asta? Că gândesc zilnic. Că simt zilnic. Acum mă topesc într-un soi de nebuloasă astenică şi contururile mi-au devenit incerte. Sunt apatică, sunt indiferentă, devin blazată şi superficială. Rutina mă sleieşte, se acumulează doar stres şi deşertăciune. Vreau să trăiesc clipa! Să mă bucur, să fiu eu, cu toate esenţele mele, cu toţi copiii mei. Vreau să contribui şi eu ceva la viaţă, la lume, la mişcarea aceasta a timpului în şi mai ales peste noi, care nu poate fi complet inutilă. Am un talant în palmă. Trebuie să gândesc zilnic, trebuie să simt zilnic, trebuie să iubesc zilnic. Ca să nu mor, ca să nu mă diluez definitiv şi fără rezultat în nebuloasă.

Un lucru e cert. Atâta timp cât mai avem ceva de comunicat unii altora (gânduri, sentimente, emoţii, informaţii utile, cunoştinţe, trăiri), vom continua să existăm. Nu putem vieţui doar consumând, nu putem rămâne cocoşaţi la nesfârşit doar asupra sinelui propriu. Trebuie să împărtăşim cu alţii. Trebuie să fim acolo unii pentru alţii.

Bun găsit aşadar! Înmoi peniţa în cerneală şi pornesc la drum. E felul meu de-a procesa viaţa.

Advertisements

Comments are closed.