Gloriosul sentiment al maternităţii

Standard

Scriu de pe budă.

Aici m-am refugiat ca să am o clipă de linişte. Fiu-miu ăl mare vânează dragoni prin casă iar pe aia mică am culcat-o, dar tot o mai aud prin perete. Îi ies dinţii. Trebuia să mă ascund. Am minţit că-mi vine pişu şi m-am încuiat frumuşel în baie. Da, domnilor, de când sunt mamă mint. Mint de sting, de dimineaţa până seara. Asta am ajuns. Mint de îngheaţă apele. Mint cu neruşinare. Mint fără să clipesc.

« Ce carne-i asta ? », întreabă strâmbând din nas vajnicul vânător de dragoni (până mai ieri şi vulpi, dar a văzut unele drăguţe pe Animal Planet şi nu-l mai lasă inima să le ucidă).

N-am petrecut decât vreo oră jumate în aburi şi miros de ceapă ca să-i gătesc sănătos, şi prin urmare nu-s tâmpită să-i spun că-s ficăţei.

« De viţel, iubire », mă aud gângurind tandru. Expresia de pe chipul odorului, deşi încă sceptică, se mai relaxează puţin. Ia două guri, fără să le scuipe. Mă simt victorioasă la modul suprem. Sunt zile în care îmi vine să-i îndes spanacul şi pe urechi, când văd cu câtă scârbă râmează prin el, lopătându-l cu lingura dintr-o parte într-alta a farfuriei şi desenând în el fortificaţii imaginare.

Mint că am mult de lucru la o traducere urgentă doar ca să pot citi presa, să rămân şi eu la curent cu ce se mai întâmplă prin lume. Mint că îmi place să merg la cumpărături, şi fac aprovizionarea de trei ori pe săptămână, numai pentru şansa de a ieşi din casă. Liberă.

Şi apoi nu doar că mint. Am ajuns să mă ascund, ca drogaţii, cum nici de maică-mea nu mă ascundeam, ca să pot lua şi eu o gură de ciocolată. Cum aude fiu-miu fojgăit de celofane, cum apare şi mă interoghează : « Ce ai acolo ? » Îl văd cum îi sclipesc ochii, cum simte în nări mirosul de dulce (în caz că nu v-aţi prins încă, toţi copiii de cinci ani sunt sugar junkies absoluţi, capabili de violenţe extreme pentru orice soi de jeg zaharat gelatinos sau crocant, cu cât mai sinistru colorat cu atât mai bine.)

Acum m-am ascuns în WC ca să vă pot scrie vouă. Am dat drumul la ventilator, în felul ăsta nu mai aud decibelii chiţcăicioşi ai fiică-mii, din dormitor. Şi ce dacă stau pe budă în aburi insalubri? Şi aşa îmi petrec jumătate din viaţă cu mâna în rahatul altora. Or fi ei pruncii mei, dar – ce mai tura-vura – tot urât pute. Stau cu izmenele în vine şi laptopul în poală şi uit de mine. Ah, cât e de bine! Mă fură visarea… Aud valurile clipocind şi spărgându-se de nisipul alb al unei plaje însorite şi pustii, mă văd pe mine din nou bronzată şi suplă, călare pe bărbată-miu…. preţ de o secundă.

Uşa se zguduie de bufnituri violente şi bietul meu soţ, îngenunchiat şi la capătul nervilor, mă imploră să ies, că îl doare pe fiu-miu burta şi vrea neapărat lipsa mare. Nenorocita de mine, cad în capcană. Ies. Inocentă, micuţa făptură masculină se aşează pe tron, se bălăbăne vreo două zecimi de secundă după care decretează că nu, de fapt nu-i vine caca, a avut doar o picătură de pişi. Ei aş, crezi că nu te cunosc, mişelule? 😉 Ai vrut să ştii ce fac acolo înăuntru. Mi-ai mirosit ascunzătoarea, prădător mic de stepă şi ţi-ai zis, cum, să stea mama 5 minute liniştită fără să o pot tortura? Fără să-i procur dulcele infarct de toate zilele? Aşa ceva nu se poate, ia să remediem noi situaţia.

Bine, bine, lasă. Data viitoare nu mai pun eu botul la vrăjeală, să ştii.

Vedeţi, lumea nu înţelege ce sectă persecutată sunt părinţii.

Să vedeţi ce ingeniozitate am dezvoltat pentru a putea face dragoste. Copiii mişună peste tot. Dormitorul a devenit camera ei. Camera copiilor a devenit camera lui. Nouă ne mai rămâne numai sufrageria, care are geam la uşă şi e plină ochi de jucării. Deci, dacă nu ne scrântim picioarele până acolo, din când în când mai ajungem şi la pat. Sau mai bine zis, cădem pe el. Laţi. De oboseală. Uneori, în serile noastre magice, în stările noastre de graţie şi extaz, reuşim chiar să articulăm şi câteva cuvinte de amor : « Ai pus biberonul la vaporizat ? » « Îhîîî » « Dă telecomanda ». Ulterior, se aud sforăituri. A mai existat la un moment dat şi varianta bucătărie (baia e prea mică ca să faci orice acolo în afară de ceea ce fac eu acum), dar ne-am dat seama că momentan fundul meu e prea lat ca să mai încapă între vaporizator, chiuvetă, încălzitorul de sticle, plită şi coşul de fructe. Plus că oriunde te aşezi te lipeşti de ceva care seamănă dubios de mult a mâncare regurgitată. Şi asta numai de la unul dintre ţânci, întâiul meu născut. Cea mică nu are încă un an şi e hrănită cu linguriţa în altă parte, într-un scăunel special care îi dă aerul unui monarh absolut şi incorporează mai multă tehnologie decât tot Star Trek la un loc.

Că veni vorba şi de hrănitul ei, ce experienţă înălţătoare! Îmi înalţă de fiecare dată tensiunea. Îmi creşte inima. Muşchiul cardiac mi se dilată la propriu. Cu palpitaţii. Ah, cum aş putea să-l descriu? Hrănitul ei e ca şi cum ai încerca să hrăneşti un ventilator cu cap mobil care vizionează un meci de tenis, împroşcând pretutindeni cu piureul. Peretele din lateral a cunoscut deja şfichiuitura virulentă a perelor cu cereale, iar cel din spatele televizorului îmbrăţişarea fină  şi pufoasă a grisului cu lapte. Arată superb cu bulinuţe, e tocmai ce-mi doream. Cum ziceam, n-are un an încă, dar nu vă iluzionaţi, copiii de astăzi sunt inteligenţi. A mea a dezvoltat multiple strategii de refuz al mâncării, preferata mea absolută fiind de departe strategia de tip “hârciog”. Acceptă linguriţa, îşi umple gura cu mâncare, se face că înghite, dar, în realitate, stochează totul în obraji. Iar când ţi-e lumea mai dragă te trezeşti dintre buze cu o cascadă de mâncare molfăită de mai mare frumuseţea. Evident, exact în acest moment în care totul ameninţă să se prelingă pe scaun şi să umple toată tapiţeria, apare şi fiu-miu cu o falcă în cer şi una în pământ, răcnind ca un apucat de streche, de parcă toţi dracii iadului ar fi pe urma lui.

Eu:  « Ce e, mami, ce-i? Ce s-a-ntâmplat?”

El:  « Nu pot să deschid astaaaaaaa….. !!!” (plânsete sufocate).

Respir adânc şi mă rog să nu pocnească nici de data asta vena care-mi palpită furibund în creier.  Iată, mă gândesc, încă o zi în care mi-am pus nervii la pilit. Bine ar fi fost de erau din titan. Faptul că lumea supravieţuieşte ca să se mai bucure şi de nepoţi este pentru mine un miracol inexplicabil…

Şi uite încă ceva care sfidează logica. Continui să fiu amorezată de copiii mei. Pain is so close to pleasure, as they say... Să nu mă ţii mai mult de trei ore departe de balamucul ăsta, că mă podideşte dorul, plânsul sau panica. Apăs pe acceleraţie, fug cu paporniţele în sus pe deal, fluturându-mi în spate fularul ce stă să cadă, sau plătesc 15 euro pe taxiu numai ca să ajung mai repede acasă la chinuitoarele mele iubiri. (Deşi intrând pe uşă am deja vagi regrete că nu m-am mutat în Noua Zeelandă să mă apuc de pescuit solitar…)

Se mai îndoieşte cineva de masochismul femeii ? 😛

Advertisements

84 responses

  1. Super! Ce m-am distrat citind. Eu nu as putea never ever sa scriu asa ceva:)) Asta-i cireasa de pe tort: “Faptul că lumea supravieţuieşte ca să se mai bucure şi de nepoţi, este pentru mine un miracol inexplicabil…” Cred ca o sa te mai citez si pe viitor:)).

    • Subscriu! Cu riscul de a părea o mamă/viitoare bunică peste cel puțin 10 – 15 ani denaturată, nu mă văd în stare să îmi cresc nepoții! Deși ai mei copii au depășit de mult vîrsta alor tăi (au 10 și 12 ani acum), tot mi se pare de un altruism utopic ideea de a o lua de la capăt cu niște bucăți nepoți.

    • Mamici,va plangeti??? Sa vedeti cum e cu patru! Foarte greu,dar cu umor treci peste toate!

  2. Delicios, genial!
    Un articol scris cu atata umor si sinceritate, mi l-am salvat pentru cand voi avea copii, sa nu uit cat de firesc e sa-i iubesti si sa vrei sa fugi noua mii de ani, in acelasi timp.

  3. Stii, nu credeam ca e atat de distractiv pentru altii ce ni se intampla noua, mamelor, pana nu am citit “relatarea ta”. Eu detin “o hamsterita” de aproape 7 ani si am trecut prin toate etapele descrise atat de frumos mai sus. Am inceput de curand “dresajul” pentru diminetile de sambata si duminica: daca nu vrea sa stea pe casa scarii pana ma trezesc eu de buna voie, sa invete sa-si incalzeasca laptele la microunde si sa manance singura. A FUNCTIONAT! mai lucrez la libertatea din baie 😀
    PS – am ras cu hohote “pe mut” pentru ca ea, maria sa, trebuie sa-si faca temele, e la cifra 4.
    Astept impresii despre nepoti – eu am amenintat-o ca am sa-i invat numai de bine pe ai mei :))
    O imbratisare de la o alta mamica

  4. E criminal de amuzant si ucigator de adevarat! eu am doar una bucata copil si ma plang, nu vreau sa stiu cum e cu doua… E super ok pt tine ca ai reusit sa ii tii departe de baie. Fata mea a dezvoltat un alt obicei: de fiecare data cand intru eu in baie, indiferent pt ce, ea trebuie sa stea pe olita, aceeasi olita pe care refuza sa stea cand o asez eu in scopuri…..mai fiziologice.

  5. Si eu ma refugiam in baie:)) era fortareata mea, dadeam drumu’ la apa ca sa nu priceapa chiar toata lumea ce se petrece si ma asezam in usa.. strategic:)

  6. Mie mi-a trimis o prietenă link și mi-a scris: „:) cred ca te regasesti si tu!”
    Absolut!
    Dacă n-aș fi știut mai bine aș fi crezut că am scris eu postarea în vreo noapte când unul din copii a făcut febră și nu mai știam de mine de oboseală.
    Iar diacriticele îmi plac oricând!

    „Practice safe text, use commas… and never miss a period!” – sursa https://www.facebook.com/photo.php?fbid=433666386694845&set=a.228722237189262.56462.228697947191691&type=1&theater

  7. Genial! Inca rad cu lacrimi 🙂 Aveam eu ceva dubii in legatura cu al doilea mostenitor, dar acum sunt sigura ca ne sta mai bine in 3 !! Te imbratisez si va doresc … pace 🙂

  8. SUPER TARE! Parca am retrait perioada de cand era fiul meu mic. Atunci eram la fel de epuizata dar eram linistita ca e in siguranta si e bine. Cand creste sunt alte batai de cap si mereu iti faci griji daca e in siguranta sa fie singur acasa sau pe strada, daca se descurca in autobuz si multe altele. Nu e usor , dar e minunat sentimentul de MAMA.

  9. la mine singurele diferente sunt ca-s doua si-s mai mari (6 si 11 ani)…la aia mare m-am stropsit candva ,,vedea-te-as mare odata!” si habar n-am cand a trecut timpul cu ea! da’mi scot parleala cu aia mica…,,golanul lui tata”…de cele mai multe ori o amenint ca atunci cand o sa fiu batrana si nebuna o sa stau pe capul ei…sper sa nu se lipeasca!
    de nepoti ce sa zic? m-as baga! la aia poti face retur oricand!

  10. Mie mi se pare genial ce-ai scris aici! Nu pot sa imi imaginez cum e cu 2, dar unul imi ajunge! :))

    Cat despre nepoti, am auzit-o pe maica-mea vbind cu o vecina, care o intreba “cum e doamna cu Mihai, il iubiti? se cresc mai usor acum? aveti sentimente diferite fata de el decat fata de ai dvs?” . intrebare la care maica mea raspunde sec: e mai bine cu nepoti si te ocupi altfel de ei, pentru ca ii iubesti cand vrei si stai cu ei doar cand vrei. Sec! stiu, urat, dar iata explicatia.

  11. Tare frumos scris! Inutil sa spun ca ma regasesc in aproape fiecare cuvant. Cat despre copilul – ventilator, eheee…,posed unul pe care am reusit sa-l diversific la 1 an si 6 luni, pana atunci daca lua doua inghitituri la o masa era un miracol. Felicitari si o sa te urmaresc si pe viitor.

  12. Eu sunt mai baftos. Din cand in cand plec in delegatii. Ramane ma-sa cu ei. Mi-e mila de ea. Dar e absolut adevarat tot ce spune. Fara exagerari. Si eu sunt exact in aceeasi situatie el 3 ani si doua luni, ea 1 an si o luna. Dar ii iubesc pe amandoi de mor.

    • O sa ti se para clişeu deja, dar m-am regăsit de parcă ai scris despre mine 🙂 Am savurat fiecare cuvintel cu ochii cat cepele si hohotind infundat din singurul loc unde ma reculeg si eu dupa ce trece taifunul de peste zi, taifun numit COPIII 😀 O, da! De pe budă! Acolo ma aflam. Iti poti imagina bucurie amestecată cu surpriză si extaz ca mai există cineva ca mine pe lumea asta

      • Bucurie si revelaţie, in acelaşi timp, ca nu sunt nebună ca inventez scuze cum ca iar m-a luat burta ca sa pot savura si eu câteva minute de linişte… Asa ca iti multumesc si ma bag la somn cu satisfacţia că am trecut cu bine si de ziua de azi (piureul de pe pereţi, de pe mâneca de la pijamaua mea de care n-am reuşit sa ma dezbrac pana spre pranz, din par si de pe obrajorii
        micutului hamster din dotare, jucariile veşnic trantite, ghemotoacele de şerveţele cu resturi de mâncare uscata, ţipetele fiica-mii de somn/ frustrare/ durere de gingii şi nesfârşitele băluţe). Noapte bună!

  13. Genial scris! De mult nu am mai citit ceva atat de fain. L-am citit pe sarite, din obisnuinta. A mea e plecata la maica-mea si sper ca accepta sa si ramana peste noapte dar m-am obisnuit sa sar randuri stiind ca mai mult de 4 minute consecutive nu am la dispozitie sa fac ceva. Maine o sa-l recitesc in partile pe care le-am sarit azi, sunt sub acelasi stress. My time is ticking so f… fast!

    La fix vine articolul asta pentru ca noi ieri am avut batalie. La 2 ani jumate si-a posedat intreaga grupa. E un soi de Xena ce nu iarta nimic, copii nevinovati altoiti. Un soi de Fast and Furious. Si pe langa toate pe care le face cu varf si indesat, ieri mi-a fost mila sa o duc la gradi, zic: ‘Sa mai doarma micuta, c-o fi obosita de la atata joaca!’ Si am platit cu varf si indesat!!!! Cum sa ramai calm cand 2 ore pe ceas te milogesti de-o fiinta cu breton si dinti mici si fatza dragutica sa pleci in fras o data de acasa…. ca alte 6 persoane depind de tine, intre care una pe un pat de spital. Dar EA ingenua pe-un ton netulburat: ‘Pecam mama dai nu chiai acum. Acum pun cafa pe cifrie.Acum am aita tiaba, acum nu chiai piecam nu pot chiai amuma….’ Sa nu lasi demonii sa-si intre-n drepturi???? Sa nu te autostropesti cu apa sfintita in disperarea de a te autosalva?! In fine, ca nu-s la terapeut aici, declar doar cu egoism ca ma bucur ca mai sunt si altii ca mine. Ce se ascund in buzi! 😀 Ma-nerveaza o singura chestie: de ce nu mi-a spus nimeni dar absolut nimeni ca daca ii pui Mozard din burta sa-i creezi mediul ambiant propice unei dezvoltari superioare totul se intoarce impotriva ta?! Ca urmarea bataliei de ieri pe care eram sigura ca am castigat-o prin fortza urletului azi mi-a dat lovitura de gratie- un chip angelic, tinand in mana dreapta un ciocan medical din trusa de doctor, spunand zambind: ‘Te bat mama ca esti toanta!’. Am vrut sa simulez un lesin si sa vina salvarea dupe mine sa ma ia dar sa nu ma mai aduca dar a intervenit prompt ta-su: ‘De unde ai auzit cuvantul asta?’ ‘De la mama!’
    Eu ce sa mai spun?! Cum sa ma mai apar?!

    Sigur ca sunt haotica si nu stiu ce scriu si nu le leg ca lumea… ca-s doar cu-al meu acasa. Ce-o sa facem noaptea intreaga singuri?! O sa o dormim? O s-o vizionam? O s-o petrecem intim?! Pffffiu…. cum sa stiu gestiona atata timp fara EA?! Ma duc s-o sun ca e plecata deja de o ora, ce-o fi facand? 😉

  14. Genial scris! De mult nu am mai citit ceva atat de fain. L-am citit pe sarite, din obisnuinta. A mea e plecata la maica-mea si sper ca accepta sa si ramana peste noapte dar m-am obisnuit sa sar randuri stiind ca mai mult de 4 minute consecutive nu am la dispozitie sa fac ceva. Maine o sa-l recitesc in partile pe care le-am sarit azi, sunt sub acelasi stress. My time is ticking so f… fast!

    La fix vine articolul asta pentru ca noi ieri am avut batalie. La 2 ani jumate si-a posedat intreaga grupa. E un soi de Xena ce nu iarta nimic, copii nevinovati altoiti. Un soi de Fast and Furious. Si pe langa toate pe care le face cu varf si indesat, ieri mi-a fost mila sa o duc la gradi, zic: ‘Sa mai doarma micuta, c-o fi obosita de la atata joaca!’ Si am platit cu varf si indesat!!!! Cum sa ramai calm cand 2 ore pe ceas te milogesti de-o fiinta cu breton si dinti mici si fatza dragutica sa pleci in fras o data de acasa…. ca alte 6 persoane depind de tine, intre care una pe un pat de spital. Dar EA ingenua pe-un ton netulburat: ‘Pecam mama dai nu chiai acum. Acum pun cafa pe cifrie.Acum am aita tiaba, acum nu chiai piecam nu pot chiai amuma….’ Sa nu lasi demonii sa-si intre-n drepturi???? Sa nu te autostropesti cu apa sfintita in disperarea de a te autosalva?! In fine, ca nu-s la terapeut aici, declar doar cu egoism ca ma bucur ca mai sunt si altii ca mine. Ce se ascund in buzi! Ma-nerveaza o singura chestie: de ce nu mi-a spus nimeni dar absolut nimeni ca daca ii pui Mozard din burta sa-i creezi mediul ambiant propice unei dezvoltari superioare totul se intoarce impotriva ta?! Ca urmarea bataliei de ieri pe care eram sigura ca am castigat-o prin fortza urletului azi mi-a dat lovitura de gratie- un chip angelic, tinand in mana dreapta un ciocan medical din trusa de doctor, spunand zambind: ‘Te bat mama ca esti toanta!’. Am vrut sa simulez un lesin si sa vina salvarea dupe mine sa ma ia dar sa nu ma mai aduca dar a intervenit prompt ta-su: ‘De unde ai auzit cuvantul asta?’ ‘De la mama!’
    Eu ce sa mai spun?! Cum sa ma mai apar?!

    Sigur ca sunt haotica si nu stiu ce scriu si nu le leg ca lumea… ca-s doar cu-al meu acasa. Ce-o sa facem noaptea intreaga singuri?! O sa o dormim? O s-o vizionam? O s-o petrecem intim?! Pffffiu…. cum sa stiu gestiona atata timp fara EA?! Ma duc s-o sun ca e plecata deja de o ora, ce-o fi facand?

  15. Te iubesc…vreau sa-ti spun, pentru felul in care ai redat “bucuria” de-a fi mama si pentru ca reusesti sa razbati in jungla de misei si ventilatoare ca sa poti sa ajungi pe buda si sa scrii. Eu inca mai cred ca ma va rapune un AVC sublim in timp ce ma screm sa-i administrez fie-mii cateva lingurite de mancare (14 luni are desi dupa modul in care ma tortureaza zici ca a facut o facultate cu profilul asta).Sau cand invatatoarea imi livreaza fara sa rasufle toate porcariile pe care le face fii-miu (de clasa I) tot fara sa rasufle. Si da, asa cum sunt mi-e dor rau de ei cand nu-s.

  16. Esti geniala! Ai surprins chintesenta vietii mamei din ziua de astazi :p Ma declar fan!

  17. Superb,nasa mea mi-a recomandat pagina ta pe facebook,si stau ca tampita si citesc cu nesat fiecare cuvintel in timp ce rad cu gura pana la urechi,dar infundat(sotul meu deja doarme si nu e frumos sa-l trezesc).Credeam ca e un alt articol despre atat de plictisistoarea fraza:”vai cat imi iubesc odorul si cat este de perfect”,dar m-a captivat si sincer m-am indragostit mai tare de ideea de a avea un bebe care sa ma supuna la tot felul de torturi fizice si psihologice,cred ca o sa-i dau si sotului meu linkul sa te citeasca si poate asa ajunge si el la convingerea ca 5 luni de la nunta nu inseamna in nici un caz “prea devreme” pentru a incepe isa lucram intens la a ne mari familia.
    Iti doresc o seara minunata cu familia ta frumoasa.

    • Am ajuns la următoarea concluzie, citindu-te: da, copiii sunt o minune, dar adevărata minune lăsată de Domnul suntem noi, MAMELE! In caz ca se mai indoia cineva… 🙂

      • Ai uitat de taticii care se ocupa si care au stat si 2 luni singuri cu ei pana au putut incepe gradinita, o sapt absolut singuri ca a plecat mami in delegatie si plus episoadele de raceala de cca o sapt si care in acelasi timp lucreaza de acasa.

      • eu sunt de acord cu Maria, copiii sunt niste minuni insa noi Mamele sunt niste super minuni, eu sunt o mama fericita si debordata a unui baietel de 6 ani si a unei fetite si baietel, gemeni, de 3 ani jumate. E seara, toata lumea doarme, sotul meu nu a ajuns inca acasa si am dat peste blog ul tau, te-am citit si ma gandeam sa povestesc si eu ziua de astazi, o zi ca oricare alta din viata mea, si la sfarsitul careia nu imi vine sa cred ca am reusit sa fac tot ce am facut si ca inca mai sunt in picioare, deci, incep
        – trezirea la 5.30 dus, machiat, imbracat
        – 6.00 trezirea copiilor, spalat pe dinti, toaleta, imbracatul
        – 6.20 micul dejun fara nelipsitul suc de portocale proaspat stors
        – 6.50 incepem imbracatul si incaltatul pentru iesire
        – 7.00 ne instalam in masina, gemenii la mine ca eu ii conduc la gradi, cel mare la tatal sau care il duce la autobuzul scolii
        – 7.03 pornesc motorul iar 10 minute mai tarziu ajung la gradinita, ii predau si iau drumul biroului unde ajung la 8.00
        – 16.00 plec de la birou, ii iau pe gemeni de la cresa, pe cel mare de la autozul
        – 17.00 ajungem acasa
        – 17.00 pregatirea cinei, in timp ce il superaveghez pe cel mare la lectii ca doar e in clasa 1, gemenii fug peste tot, il deranjeza, se cearta, se mai bat pe jucarii
        – 18.00 mancam adica ei manca ca eu servesc si ma tot ridic si ma asez
        – 18.30 facem baie
        – 18.45 terminam baia, nu uitam putin la televizor, mai povestim una alta
        – 19.15 toata lumea in pat
        – 19.30 toata lumea doarme, iar eu incet sa pun haine la spalat, sa dun din bucatarie, sa aranjez jucarii, mai calc pe cate un lego, ma doare, ma enervez vreau sa strig de nervi insa ma abtin ca sa nu ii trezesc, sunt moarta de obosita si mai am atatea de facut
        – 20.00 ajunge sotul, vrea sa ii povestesc despre copii, insa eu vreau sa vorbesc de orice altceva decat de copii, nu ca nu i-as iubi insa imi ajunge
        – 20.30 mai aranjez una alta prin casa, incep sa calc
        – 21.30 e timpul sa dorm si eu putin, o noua zi incepe maine devreme
        si uite asa zi de zi, din cand in cand sotul meu e mai devreme acasa si ma mai ajuta
        noi ne crestem copiii singuri deoarece suntem departe de casa, mult prea departe ca parintii mei sa ma poat ajuta iar parintii sotului nu ne ajuta nici atat deoarece aici in occident fiecare isi vede de viata lui
        imi doresc doar un lucru sa fiu sanatoasa ca sa pot sa ii cresc macar pana la 18 ani, iar daca o sa ajung sa imi vad nepotii sunt sigura ca o sa imi ajut copiii deoarece imi dau seama cat de important e sa te ajute cineva, chiar putin, insa chiar daca e greu micii mei mostrii sunt niste scumpi, niste smecheri si niste adorabili, imi spun lucruri atat de hazilii fac glume asa de faine pentru varsta lor, si nu as schimba viata pe care o am acum cu nimic in lume, doar cu putina liniste 🙂

  18. Absolut superb:)…inca 100000 motive sa mai astept sa-l fac si pe al doilea:)))..unul e de ajuns, mai ales ca e in perioada isteriilor …e superb sa mai scrie cineva si adevarul despre viata de mamica, nu numai replici de genul” e totul roz si minunat, traiesti numai sentimente inaltatoare bleah bleah bleah “… te-am adaugat la bookmarks:)!

  19. superb descris. ma face sa ma gandesc la cum ne-au crescut ai nostri? daca isi bateau atita capul cu noi? eu nu acceptam tetina, nici biberon suzeta nimic de cauciuc. daca nu au putut sa-mi dea lapte de vaca ( ca de mama nu mai era de unde) m-au trecut pe mincare solida, scurt. la 4 luni sarmale. si am supravietuit. deci poate ca viata asta “grea” si cu nervi de iti pleznesc, ne-o facem singure. Al meu cel mare vrea acum sa fie bebelus, cea mica, vrea mereu tot ce are cel mare. Cu mincatul, o minune. Dupa ce fac spanac imi miros degetele a ustoroi 3 zile. desigur sfarsesc mincandu-l tot eu. Cat despre statul la baie, asta e farmecul cel mai fermecator. Nu ma pot inchide in baie , cea mica vine in 4 labe, bate furios pina ii deschid apoi se catara pe mine si se mufeaza la san. Nu stiu cum poate ea sa manince atit de linistita cand in baie pute, dar nu pare deloc sa o intereseze, dimpotriva e incantata ca a ajuns unde a vrut. invariabil cand sunt in baie ea vrea la san. Cu greu reusesc sa ma sterg sa cobor sa trag apa, toate astea cu o mina, cu cealalta o tin pe ea. Apoi cand sa ma spal pe maini, se supara si se catara pe teava de sub chiuveta, o smulge si apa ii curge pe picioare. deci refugiul tau din baie la mine nici macar nu merge :-))

  20. Cu scuzele de rigoare, eu cred ca minti si acum…de dragul unei istorisiri “amuzante” a unei “mame disperate da’ eroine”. Chiar asa e? Nu crede ca nu stiu ce inseamna…am si eu doi copii, sot, serviciu, gatesc, fac curat, spal, calc, merg la sala…toate cele…..si din aceasta cauza stiu ca nu e chiar asa.

  21. Doamne, cat de mare adevar! Am regasit multe din trairile mele de mama! Si cu toate astea, ii iubesc de nu mai pot pe amandoi copii!

  22. Din pacate nu pot sa fiu de acord cu majoritatea. Din motiv de astfel de relatari am ales eu sa fac copii tirziu. Ca sa constat apoi ca nu e obligatoriu asa, ca se poate si fara balamuc si cu nervii intregi. Si am ales varianta grea, copilul in permanenta cu noi. Fiecare cu ce i se potriveste.

    • Subscriu. La primul aveam impresia ca sunt super mama ca iote ce copil calm am eu. Acum tot calmi sunt copiii, doar ca in combinatie unul cu altul si cu noi pe langa iese un balamuc :))).
      Demential, ai scris atatd e frumos ceea ce cu cateva minute inainte simteam eu cu lacrimi curgand pe obraz in timp ce fii-mea ma scuipa cu piureul de legume, iar fii-miu imi racnea ca nu ma mai iubeste pt ca-l puneam sa manance ardei copt…

  23. Esti fantastica, chiar imi place mult cum ai scris. Cred ca multe mame simt asta dar nu indraznesc sa o spuna din teama de a nu fi catalogate mame rele 🙂

  24. ma regasesc pe deplin… hahahahaaa… eu am 2 baietei, distanta de 1 an si 9 luni intre ei… deci te inteleg perfect… ahahahahaaaa :)))

  25. Apropos de a face totul cu “o mana”. Nu visam niciodata ca voi ajunge atat de indemanatica:)

  26. Superb…Fara cuvinte…Sa iti traiasca pruncii…si cand o sa ajungi bunicuta, sa recitesti postul asta ! o sa vezi ca nu e chiar un miracol !

  27. Si eu subscriu…genial….desi rupt din viata multora…Noi acum am crescut…el, clasa I ea….4.6 luni…..dar SINGURI….deoarece pentru el a fost prea greu sa stea in asa calvar.
    Desi era mereu la job sau in delegatii, venitul acasa s-a dovedit a fi extrem de greu.
    Colegele de serviciu, elegante, cochete, cu unghii extrem de lungi si timp liber la discretie…au devenit partenere de club, bar si chiar vacante.
    Eu si copiii aveam ” privilegiul” de a pleca vara la mama!
    Asa ca familia s-a diminuat…..probleme…psihologi…gradinite schimbate….batai la scoala….si un singur parinte!
    Cu toate astea sper sa fiu bunica….asa cum spunea cineva!

  28. Genial articol!! am ras cu lacrimi regasindu-ma si pe mine pe deplin in ceea ce spui, numai ca eu am o fetita de 7 ani si un baietel de 2 ani 🙂

  29. Wow! Am iubit fiecare fraza de-a ta, le-am citit razand in hohote, impreuna cu sotul meu, care s-a distrat un pic mai putin decat mine, pt ca el a experimentat doar jumatate din fericirile enumerate de tine… In schimb, eu, posesoare a doi baieti, la diferenta de doar un an si doua luni, m-am regasit total!
    Postarea ta e in acelasi timp calda si rece, dulce si amara, plina de imaginatie si realista, dura si blanda, orice, numai mincinoasa nu. De cate ori nu am plans dupa ce au adormit ei, uitandu-ma la chipurile lor de ingeri si neintelegand cum am putut sa ii percep ca pe niste adevarati monstri creati special ca sa ma tortureze pe mine, asta bineinteles atunci cand nu dormeau?
    Daca exista mame care intr-adevar nu au avut niciodata vreun gand de saturatie si deznadejde si revolta in legatura cu puiul lor, le invidiez, sunt cele mai calme sau binecuvantate cu sfintisori…! Eu cunosc insa mame ai caror copii mie imi par coborati din Rai, iar ele tot au motive sa se planga… Asa ca ceea ce tu ai scris aici cred sincer ca poate fi inteles de orice mama, in special daca a crescut doi prunci, la diferenta de varsta mica.
    Te felicit, esti foarte talentata, exprimi foarte usor ceea ce vrei sa transmiti, scrie carti!!!! Abia astept sa le citesc!!!

  30. For a young mother : one of these days , you’ll shout: *Why don’t you kids grow up and act your age?* and they will. Or,*You guys get outside and find yourself something to do ..and don’t slam the door * And they won’t .
    You’ll straighten up the boy’s bedroom neat and tidy ; bumper stickers discarded , bedspread tucked and smooth, toys displayed on the shelves .Hanger in the closet. Animal caged .And you’ll say loud :*now I want it to stay this way * And it will. You’ll prepare a perfect dinner with salad that hasn’t been picked to death and cake with no finger traces in the icing , and you’ll say : * Now there’s a meal for company* .And you’ll eat it alone . You’ll say : *I want complete privacy on the phone . No dancing around – no demolition crew . Silence ! do you hear ?* and you’ll having .
    No more plastic tablecloths stained with spaghetti .No more plastic to protect the sofa from damp bottoms.No more gates to protect steps . No more toys under the sofa..No more sand on the sheets or Popeye or Cinderella or Rahan movies – at TV..No more rubber bands for ponytails, Imagine. A lipstick with a point on it . No baby-sitter for new year Revellion . Washing only once a week . Having your teeth brushed without a baby on your lap .No one shower her at 11 o’clock at night . Having your own roll of scotch tape . THINK ABOUT IT. No more sloppy oatmeal kisses . No giggle in the dark. No kisses to heal . No responsibility . Only a voice crying :*Why don’t you grow up ?*…and the silence echoing ..: *we did*…

  31. Excelent!!!! este fantastic articolul tau. am ras cu lacrimi!!!!! si noi avem 2 dinamite – inamici publici -baieti de 1 an si 3 ani. sunt extraordinari insa uneori iti vine sa te urci pe pereti. simt si eu cum imi creste tensiunea uneori. cat despre dor de ei, fara cuvinte – nu poti vorbi despre dragostea de parinte, trebuie sa o traiesti.
    Sa stii ca la faza cu nepotii eu vad altfel…stiu cum ne este noua, cat de mult ne bucuram de o seara/noapte/zi singuri noi 2 fara pici, cat de importante sunt “liberele” pt cuplu, asa ca o sa-i eliberez cat o sa pot si o sa ma bucur maxim de cei mici.
    O zi extraordinara in continuare!
    Salutari din insoritul Sibiu!

    Georgi

  32. o realitate amuzanta, dintr-o perspectiva dureroasa… dar atat de frumoasa! n-as vrea sa traiesc altfel decat acum, insa ma bucur de fiecare moment de ‘ragaz’. pana la tine, ma simteam vinovata ca am zile in care ma bucur ca sunt la munca si nu acasa! 🙂 Multumesc pentru sinceritatea si in acelasi timp, dovada ta de empatie fata de noi, restul mamelor! felicitari pt abordarea delicioasa, indraznesc sa zic profesionista, ca si abordare de stil! Georgi

  33. sunt pe jos de ras….sau de plans, nici eu nu stiu. ma incadrez destul de bine in cele scrise de tine, sunt si eu posesoarea a 2 mici nazdravani care nu ma mai lasa nici sa respir.

  34. si eu si nevasta-mea ne regasim din pacate. asta este doamnelor rezultatul “emanciparii femeii”. copii mei nu au bunici. adica nici o bunica. doamnele care ar trebui sa le vegheze o parte din copilarie sunt pur si simplu … necalificate. eu de exemplu. am crescut la bunica si mai apoi intr-o casa plina de matusile maica-mi. chiar daca unele nu fusesera casatorite si nu au avut copii, ii vegheasera pe ai altora. apoi la varsta intelepciunii aveau rebdare sa ma puna si pe mine pe picioare. maica-mea venea si “ma lua acasa” seara. ea in timpul zilei era ocupata – facea cariera. (rahat. dupa ce s-a pnsionat au uitat-o toti fostii colegi) la celalta bunica ajungeam mai rar. dar ea crescuse doi baieti in timpul razboiului, si mai ales dupa. femeie de casa, adevaratul cap al familiei. a avut servici abia cand au trimis-o comunistii la brainconf, dupa ce taica-meu si unchi-miu erau oameni cu scola si aveau primele slujbe. era o vreme cand femeile nu ca stateau acasa – ele tineau casa. cu ajutorul mamelor si rudelor isi impingeau copiii in viata. si apoi le venea lor randul sa dea ajutor si sfaturi de om batran copiilor lor cum sa le cresca nepotii. casnica a devenit un cuvant de rusine. sa nu va imaginati insa ca doamnele care mi-au vegheat inceputul copilariei nu “facusera nimic in viata” – o bunica era profesoara de istorie, celelate erau profesoare, doctorite, asistente, una economista. dar au stiut sa faca o medie intre familie si cariera. au stiut cand sa spuna stop. din pacate suntem a doua generatie de emancipati. vai de copii nostri. niste nevrozati si needucati. parintii nostri, bunicii lor, inca traiesc intr-o iluzorie febrilitate a activitatii profesionale care nu mai exista. si chiar daca au timp nu stiu sa se poarte cu nepotii lor. pentru ca ei au lipsit la lectie cand trebuiau sa ne creasca pe noi.

  35. Cred ca doar cine are copii poate intelege cu adevarat ceea ce ai scris. Recunosc, am ras citind…Am si eu doi copii frumosi si ingeniosi, unul de 3 ani si 2 luni si o fetita de 1 an si 6 luni si traiesc in fiecare zi ceea ce ai povestit tu aici atat de frumos. Nu avem nici ajutor decat rar din partea soacrei mele. Am ajuns intr-o perioada sa iau de la 1 la 3 pastile de calciu si magneziu pe zi pentru a le face fata. Intr-o zi m-am dus la farmacie, mai aveam putin si plangeam de nervi si oboseala si am cerut o singura pastila de distonocalm, ca sa ma linistesc putin. Mi-a spus farmacista ca are multe hartii de completat pentru a-mi elibera o pastila de distonocalm fara reteta…:)))) Dar nu pot sta departe de copii nici macar 2 ore caci le duc lipsa si ma gandesc numai sa le fie lor bine. Dar ca in orice relatie, sunt zile frumoase si zile in care muncim mult pentru a ne intelege :))))

  36. pe timpul razboiului si in anii de dupa…adica inca multi ,din fericire femeile nu stateau nici pe scaun ca sa scrie chestii stupide. eu zic sa citesti mai mult si sa scrii mai putin. crede-ma ,nu ai de ce te vaicari sau pierde timpul asa!

    • Cristina
      Cand ai doi copii e mai simplu sa scrii – are si un mare rol terapeutic, te mai linisteste si iti da forta sa continui cu zambetul pe buze – decat sa citesti. Ca sa citesti iti trebuie liniste sa te poti concentra.
      In ceea ce priveste vaicaritul … stii, la capatul puterilor poti ajunge si pe timp de pace si pe timp de razboi si sunt convinsa ca in orice timp se resimte la fel: ca si cand ai fii la capatul puterilor si atat.

      • erata: scuzati, va rog, greseala gramaticala … ca si cand ai fi la capatul puterilor (ai fi, evident, cu un singur i, ca e plin internetul de aceasta greseala) 😉

  37. Senzational!!! De fapt oscilez intre recunostinta ca a spus-o altcineva decat mine si admiratie pentru cat de real a “pus-o-n scena”. Imi amintesc de ginecologul meu, sa-i dea Dzeu sanatate, care-mi spunea dupa ce-i povesteam ce minunat e fi-miu (normal, in primele 3 zile) “lasaaaa, ca o sa vina momentul sa vrei sa-l dai de doua ori de pamant si sa-l centrezi ca la fotbal” Ma uitam crucis la el!
    Mi-a mai spus o chestie apoi care tare s-a adeverit! Eram extaz dupa ce nascusem: la 1,70m ajunsesem la 51 de kile si tzitze cupa D! as fi putul pluti prin spatiu de cat de mandra eram de mine, mai ales ca se intorcea si capul dupa mine!! Doar acasa observam ca laptele mi-era siroaie pan’ la brau pe tricou..
    M-am dus la el fericita nevoie mare si cum era deschis la minte, mi-era usor sa vorbesc cu el: “vedeti domnu’ doctor cum arat! N-a ramas nimic, nici burta, nici fund, sunt o uscatura cu tzate mari!!!” Iar el zambind intelegator imi spunea pe un ton molcom ” o sa-ti treeacaaa”
    Mda, mi-a trecut! Si am avut prima depresie pe teme fizice din viata mea! Plangeam in oglinda, uitandu-ma la tzitzele mele meschine si mici..
    De copii? Numai de bine! am un sfat pentru cei care n-au (pe care l-am primit si eu la randul meu): dati sfaturi acum, pana nu aveti copii!
    Iar pentru gravide un sfat pe care (tot asa) l-am primit de la o prietena: “dormi cat poti de mult, pentru ca dupa ce nasti, n-o sa mai dormi NICIODATA linistita”
    Aaaa, si cand incepe scoala..o fericire! la prima sedinta imi venea sa vars! Mie care nu mi-a palcut scoala dar am facut-o decent, da’l cappo a finne, am realizat ca o iau de la capat!
    E inuman!
    Dar stiti care e culmea?? Ca daca vad unu mic, mi-e dor! Cand era mic, ma sufoca fi-miu cu pupaturi, ma tocise! Alergam sa nu ma mai prinda, mi se incretise pielea de bale.. Acum? Pai acum alerg eu si ma aleg cu vanatai, ca da din membre, si nu ma lasa bruta!

    • de acord 😉 dati sfaturi acum, pana nu aveti copii! :))) Dar sa nu uitam ca mai sunt si mamici in faza de negare…”eu sunt bine, eu sunt fericita, eu mai pot, asa-i normal, eu nu gandesc asa despre copilul meu…”etc. Eu ma amuz asteptand la gradinita sa le dea drumul acasa, cand aud bunici plangandu-se si spunand ca le vine sa dea cu nepotii de pamant uneori 🙂 Asta cand vorbesc intre ele….ca altfel dau numai sfaturi despre cum sa-ti pastrezi calmul si sa nu te mai vaicaresti…:))))

  38. Si uite asa inainte sa faci copii trebuie sa citesti postarea Andreei si sa stai sa cugeti.
    Toti zic ca e greu, foarte greu, dar sunt fericiti. Terminati de fericire, mandri de odraslele lor fara niciun dubiu. Am vazut si vad in jur parinti de doua feluri: genul care mor de grija copilului ( nu alerga ca tranpiri, nu sari ca te lovesti, ec) si genul relaxat, foarte relaxat ( copilul vine baga degetul in paharul de vin, de 5 6 ori, copilul cade dar nu plange, pentru ca parintii nu sar de 2 metri in sus, etc) E greu sa cresti copii si mai greu sa-i educi. Cu umor, calm si un ceai trec toate. Sa nu te lasi de scris 🙂

  39. Oau…Mi-am permis sa-ti distribui articolul, fiindca il gasesc minunat, iar episoadele astea-mi aduc aminte de copilarie..In plus, consider ca e o modalitate minunata de a face o paralela intre trecut si viitor, fapt care-mi permite sa anticipez si sa ma pregatesc pentru postura de parinte.
    Inca ceva..Azi am avut o zi “criminala”, insa citind articolul tau am reusit sa ma destind..si chiar sa zambesc..Multumesc.

  40. Am ras cu lacrimi!! :)))))) L-am trimis pana si tatalui si socrului meu sa il citeasca…asa ceva nu se tine doar pentru mine, e o relatare ce trebuie sa “calatoreasca” 🙂

  41. Doamne :)) ai spus-o ca la carte…e ca un cadru pt toate mamicile..sau nu chiar..doar cele care-si cresc singure copii..adica fara bone..etc.Am si eu o pisi a mea…si-mi zicea o prietena :cand sunt mici ..sunt probleme mici…cand sunt mari si problemele sunt mari,asa ca noi avem 12 ani si incep fel si fel de probleme :)..Pana una alta am terminat o facultate cu diploma….acu sunt iar in clasa a -V-a :))) ma ia cu nervii:)) vocale,semivocale,diftongi..off
    Am o vecina are 3 copii :cls a -VIII-a.VI-a si IV-a..cika citez” o sa ajung savant ..”))))))
    Chiar m-am amuzat copios!Sa-ti dea D-zeu crestere mare pt ei si la toti copii si fruntea sus…n-ai scapat de “greu”…il repetirio…:)) mama nu iese niciodata la pensie…e un serviciu pe viata !! :)) puup all mamicile si nu numai ..si pe viitoarele :))pa.pa

  42. Haaaa, haaaa! Cum bine ziceai, stai sa te vad cand ajung prepuberi, puberi si apoi adolescenti!!!! As creste fericita cinci gemeni mititei decat unul unul singur de 15 ani. Dar se zice ca trece…so…astept.

  43. Am distribuit mai departe.Am recomandat prietenilor mei sa o “serveasca”dimineata,cu cafeluta.Este perfecta pentru o zi minunata!!!Aceeasi zi minunata doresc “mintii luminate” care a reusit sa astearna pe hartiuta toate aceste ganduri pline de un maaaaare adevar:copiii ne umplu tot timpul!!!

  44. Felicitari!!! Nu exista o descriere mai amuzanta si mai reala a sentimentelor contradictorii ale unei mame si a ceea ce inseamna sa fii mama.

    Cu drag,
    Nicoleta

  45. Hmmm… am mai citit din comentarii si cred ca sunt singura care nu a apreciat acest text (ca sa ii zic asa). Parca te-ar fi obligat cineva sa faci copii, asa te plangi… Am si eu copii, dar faptul ca pic seara lata de obosita mi se pare ca imi implineste viata si nu m-as plange niciodata de asta, nici macar in gluma sau sa ii distrez pe altii, ca nu stii ce iti rezerva viata si o sa regreti ca nu ai apreciat ce ai azi… Poate am eu un defect sau sunt mai serioasa de fel… nu stiu… Daca ai citi asa ceva scris de mama ta, ai aprecia?

    • Violeta, mie nu mi se pare ca se plange, sincer! In cazurile in care ti-e greu, ti-e foarte greu ai doua variante: sa plangi singura in baie (sau in perna sa nu te auda nimeni) sau sa faci haz de necaz si sa te amuzi! Iar cand ii auzi pe altii ca-s pe “aceeasi strada” ca si tine, parca ai mai multa putere. Sa nu crezi ca mamelor noastre le-a fost roz sau ca au indurat tot cu stoicism Agripinesc: a mea de exemplu o tin minte de cand aveam eu 4-5 ani si incerca sa ma hraneasca. Mofturoasa fiind ceda psihic si imi spunea “sa-ti dea Dzeu un copil ca tine la mancare”. Cu timpul a extins plaja de urari.. Ma iubea enorm si nu si-a dorit neam asa ceva pentru mine. Ca mi s-a si intamplat, asta-i partea a doua, ca viata ti le intoarce ca un bumerang.. Acum imi plange de mila in schimb cand e fi-miu la ea, nu-s probleme: ca in timp si-a dezvoltat acea rabdare pe care n-a avut-o cu mine.
      Sa stii ca stiu mamici pe care sincer, le consider eroine! Dar mai multe stiu la care glanda nu-i complet dezvoltata si-si permit sa planga, sa se planga sau sa rada pur si simplu!
      Un lucru e sigur: n-am intalnit una care sa spuna “regret ca l-am facut”

    • Simtul umorului. Pe asta ar trebui sa nu il pierdem, indiferent de imprejurari! Cred cu tarie ca sunt momente cand trebuie sa vedem partea frumoasa si hazlie a lucrurilor, altfel am innebuni! Parintii care isi cresc singuri copiii au o viata grea si e o realitate care nu vad de ce sa o ascundem. Poate asa se pregatesc si altii si inteleg ca oricat de crunt si obositor ar fi exista cealalta fata a monedei care este frumoasa si iti umple sufletul!

  46. Minunate ganduri, Andreea, si la fel de super replicile. Am un baietel care merge tot inspre 6 ani si radeam cu lacrimi vazand asemanarile la mintit, furisatul ca sa iei o bucata de ciocolata…e bine de stiut ca nu sunt solo. Si noi, ca si multi altii am ales calea strainatatii si nu avem cui sa lasam copilul pentru un respiro, insa nu mai mare caci, vorba ceea: greu cu greu, dar mai greu fara greu.

  47. Grozav! Un rezumat al vietii de familie cat se poate de realist si facut cu foarte mult umor. Felicitari pentru capacitatea de verbalizare! Cred ca orice mama a trecut la un moment dat (si cel mai probabil nu o data) prin momente similare. Unele mame au capacitatea de a se autoanaliza, alte nu! Unele recunosc ca incearca toate aceste sentimente contradictorii, altele nu (nici macar fata de ele insele). Parea mea este ca pentru sanatatea mentala a noastra si a familiei, umorul este absolut indispensabil! Felicitari si cat mai multe pagini!

  48. O sa fiu injurat, dar chestia asta-mi aduce aminte de un banc.

    Doi prieteni discuta despre strategia de mers acasa dupa betie.

    Unu’ e tot cacat pe el ca-l face nevasta in toate felurile cand ajunge acasa beat, asa ca intra, se dezbraca si se culca pe canapea in varful picioarelor. Da’ degeaba, nevasta are auzu’ fin, asa ca nici o sansa sa prinda si el ceva somn, ca tot omu’ obosit.

    Alalalt ii explica ca face totul pe dos. Tre’ sa dea cu usa de perete, sa se urce langa nevasta in pat incaltat, si sa-i sopteasca dulce la ureche, cu o voce cat mai beata, printre sughituri si ragaieli (aromate, bineinteles): ce zici de-un sex oral?

    De ce mi-a adus aminte de bancu’ asta articolul: ca ilustreaza o idee dupa parerea mea esentiala: copiii, oricat de mici, nu tre’ cocolositi. Oricum, traind la oras, au parte de o viata mai moale decat e bine pt. ei, de-aia ies doar putori, pitipoance si aurolaci. Daca macar atata faci, sa-i lasi sa faca foamea daca nu mananca, sa-i lasi sa stea la coada, ca tot omu’, cand vor la baie, sa-i lasi sa stea-n frig si sa urle daca nu vor sa se stearga pe picioare cand intra in casa etc., ca prin minune copiii devin cuminti.

  49. Cat de bine m-am regasit in cuvintele tale. Am ras si-am plans, ca o mama de gemeni de un an si jumatate! Fiecare fraza e adevarata si daca nu ar fi atat de minunati pe cat de teroristi sunt, fie nu le-am apuca noi adolescenta, fie n-ar mai apuca-o ei! 😉 Sunt zile in care mi-e dor sa…dorm, am obosit sa ma machiez in timp ce fetele mele sunt cu degetele mozolite prin fardurile mele.

    Eu evadez facand o baie si mi-as spala parul fir cu fir, numai sa mai stau cateva clipe eu mine! Dar asa cum bine ai spus, daca ies la cumparaturi si vad pe cineva cu o gagalice in brate, ma apuca un dor nebun de ele, ma intorc pe calcaie si fug spre casa, incarcata ca un magar! Excelent ai descris viata noastra! Multumesc pentru hohotele pe care mi le-ai rapit! 🙂