Vara

Standard

Venise.

Prin fereastră, am văzut-o răbufnind cu furie, ca o ceartă urâtă prea mult timp aplanată. Apoi a izbit cu pumnul în ţiglele mansardei şi a trezit în mine o sută de mii de evuri înţepenite. Se năpusteau acum la suprafaţă pocnind bârne cu temerile lor primitive, nesavante.

Când i-am auzit, în fine, şuieratul sub pervaz, am ştiut că a venit timpul să nu mă mai târâi ca insectele, bâzâind, ci să zbor cu păsările. Cerul era cărămiziu pictat cu piatră vânătă şi crăpat în două. Se pregătea să înghită pământul. Cele trei straturi de guri negre muşcau din acoperişuri, iluzorii straturi de protecţie. Casele nu mai sunt decât întruparea fricii celor de dinăuntru, mi-am zis, şi devin ele însele motiv de teamă în plus. Mă tem pentru pereţi la fel de mult cum mă tem pentru viaţă.

Odată, în satul vecin a fost un incendiu care a luminat noaptea cerul în roz. M-am întrebat atunci ce-aş apuca să-nhaţ dacă într-o noapte ar intra la mine. Până s-aleg între câte aveam… Abia mi-au venit în minte vreo două. Aşa am decis ca pe celelalte să le consider de pe acum doar scrum.

Ei bine, da, acum a intrat la mine. Vara cu incendiul ei. Ce să mai iau? Nu e ea destul? Nu e în vară inclus totul, la pachet?

Ameninţase de mult. Cu o seară înainte, lângă eleşteu, o albină aurie asediase buruiana necoaptă şi-i extrăgea, cu sărutări, dulceaţa. Aşezată în iarbă, eu priveam apa tulbure plină de peşti molateci. Era cald. Un aer dens şi vâscos ca respiraţia adormită a unui bolnav cu temperatură. Un aparat ne-a fotografiat şi de atunci, mi-am zis, nici eu nici albina nu mai putem muri vreodată. E-un simţământ straniu şi greu.

Dar am scăpat. Vara te amăgeşte jucând roluri uşoare, însă nu face decât să aprindă şi să stingă incendii. Până rămân doar esenţele, până ajungi să te gândeşti de bunăvoie că totul e, de pe acum, doar scrum. Scrum topit în tină cu ciocane de ploaie; şi nu-ţi rămâne nici jarul, decât cel pe care ţi-l prepară ea. Şi tânjeşti după ea an de an ca după locul dulcilor sclavii de-odinioară. Şi nici n-ai ce să zici fiindcă eşti întotdeauna prea ocupat să o trăieşti, să te dai ei, păgânei preotese, şi nopţilor fără vise, şi prefăcutelor orgii.

E-aici. Mările şi-au mutat domiciliul în cer şi reconstituie potoape. Furtuna de azi m-a golit de permanenţe. Şi am văzut că-mi trebuie toată forţa fiinţei doar pentru a mă menţine pe sfoara pe care mă întind în soare ca o rufă bătută de vânt.

Advertisements

Comments are closed.