Adio, România!

Standard

Nu îmi mai înţeleg ţara.

  • Când despre politică nu se mai poate glumi,
  • când totul se discută din tranşee,  la modul absolutisto-fundamentalist “dacă nu eşti cu noi eşti împotriva noastră”, sau, mai recent, “dacă nu  eşti cu noi, eşti gunoi”,
  • când până şi proprii părinţi răcnesc cu brutalitate la tine şi te jignesc pentru că, de acolo de unde eşti tu, ai alte criterii de analiză, poate mai lucide,
  • când ceea ce vede oricine că e alb se susţine cu încăpăţânare (ba chiar cu aroganţă) că e negru,
  • când neadevărurile repetate la infinit ţin loc de dovadă,
  • când propaganda întunecă raţiuni şi otrăveşte spaţiul public, ajungând să se prelingă, pervers, şi în cel privat,
  • când nu mai poţi să faci niciun fel de slalom printre grenade şi să îţi păstrezi, totuşi, nervii calmi şi conştiinţa curată,
  • când toate valorile/instituţiile/principiile  în care ai crezut şi crezi cu tărie sunt încălcate/violate/discreditate de toţi actorii politici şi tot ce se aşează în loc este urletul generalizat şi aproape onomatopeic, în care şi simpla structurare a gândurilor, simpla cântărire a lucrurilor devine nu imposibilă, ci indezirabilă,

atunci e timpul să mă retrag.

Să îmi ţin definitiv gura.  Să nu mai îmi pese. Să nu mai fac probleme nimănui, să nu mai distrug destinul ţării şi al vajnicilor ei cetăţeni cu implicarea mea civică şi cu  opiniile mele din afară.

Nu mai aştept să mă descalifice alţii, fiindcă “nu mănânc salam cu soia” în ţară, nu insist să mai aplece cineva urechea şi la argumentele bunului simţ şi ale logicii obiective, nu mă mai încăpăţânez să arăt că, poate, am avea ceva profund şi util de învăţat şi de la alţii. Mă descalific singură. Nu mai aştept să mi se ia dreptul la vot (aşa cum sugera, recent, un distins politician), să fiu bruscată pentru o opinie. Am să-l cedez singură, şi iată, români, veţi putea să vă decideţi singuri viitorul luminos, fără enervanta de diasporă şi fără să mai atragă nimeni, subtil, atenţia, că civilizaţia europeană presupune ceva mai multă frumoasă şi principială purtare.  Veţi putea guverna cu furca şi cu jalba în proţap ca pe vremuri, veţi exersa încă din grădiniţă împinsul plicului cu şpaga, veţi putea sta nederanjaţi la televizor 25 de ore pe zi, bârfi toată viaţa pasiv la colţul străzii şi, din când în când, când spiritul eroic vă dă pe dinafară, veţi putea ieşi voioşi la o linşare publică.

Drum bun.

Advertisements

One response