Actualitate vs. eternitate

Standard

V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva trăim prea conectaţi la actualitate? Dacă actualitatea asta nu cumva ne decuplează de la ceva mai important, mai universal, mai nevăzut care are loc în paralel – timpul mare, timpul divin? Nu cumva suntem atât de prinşi în propria actualitate istorică încât devenim incapabili de raţiune temeinică şi simţire profundă pe termen lung? Nu pierdem din vedere pădurea din pricina scoarţei copacului din faţă?

Cum era lumea înaintea televiziunilor de ştiri? Cum puteam supravieţui fără agitaţia calupurilor informative rezumate din jumătate în jumătate de oră? În ziua de azi, dacă ninge în decembrie avem impresia că ni se întâmplă o grozăvie (nu că am ne-ar preocupa concret viitorul planetei sau al omenirii – dar e un mega-eveniment…) Ni se pare că trăim, ba chiar că trăim intens. Mai ales de când cu codurile colorate. Ceea ce ar fi trebuit să fie un sistem de avertizare şi prevedere a devenit motiv de panică şi de “breaking news”. Dacă te uiţi la ştiri, ai senzaţia că singurul mod de a percepe lumea e isteria. Trăim in miopia isterică a actualităţii.

Am vrea să fim semnificativi. Azi, pe moment, un efort scurt dar străpungător, şi apoi, gloria!… Trăim într-o nevoie artificială de tulburător – o tulburare falsă, fără sens eshatologic, un surogat. Vine sfârşitul lumii. A anunţat la ştiri. În ce fel e spaima de viitor compatibilă cu trăirea creştină? Cu trăirea spirituală în general? Niciunul. Dacă avem impresia că ambalându-ne steril în faţa televizorului “participăm” la întâmplări măreţe, ne înşelăm amarnic. Nu există masă de manevră mai bună decât omul panicos, paralizat de teamă în faţa ecranului plin de bârfe care nici nu-l privesc, nici nu fac esenţa lumii – dar care are impresia că, astfel, înfăptuieşte revoluţii.

Haideţi să ne aşezăm şi să ne orânduim gândurile. Să citim puţin din clasici şi din înţelepciunea veacurilor. Să întrezărim realităţile profunde ale altor colţuri de lume (detalii, patină, culoare locală) din cărţile care s-au scris – sub o veioză, lângă pervazul înzăpezit, seara, cu un ceai. Prea mult din ceea ce ne decide vieţile are aspect strict utilitar. Prea mare pondere au argumentele de factură tehnicistă şi comercială. Prea mult “newspeak” peste tot. Prea multă ideologie strivitoare. În loc să “descărcăm conţinuturi” mai bine ţinem în mână o carte – care e mai mult decât suma literelor ei tipărite pe hârtie. Din păcate, sub sunetul de goarnă al individualismului însingurat şi crizat, (devenit unic scop sieşi, nălucă niciodată certificabilă decât în mod relativ, adică tot prin sine) se lăţeşte hidoasă uniformitatea. Uniformitatea gândurilor (sau a lipsei de gânduri), a conceptelor “la modă” înghiţite fără un proces prealabil de selecţie, uniformitatea infantilismului de oameni mari. Se lăţeşte ca o pată neagră tropăitul de marş al autodistrugerii.

Marile adevăruri – singurele care contează – sunt universale şi atemporale. Marile adevăruri înseamnă cale de viaţă, asumată integral – nu ideologie vanitoasă şi crudă, nu irosire febril-hormonală, nu apatie “superioară”. Echilibru. Speranţa hrănitoare a eternităţii.

Advertisements

2 responses