Carieră de pensionar

Standard

Gata, ştiu. La pensie mă fac infractor. Nu numai ca să fiu în trend (cică tot mai mulţi pensionari fac prostioare penale – ba chiar cu violenţă, ce să-i faci, Moralzerfall) ci fiindcă în felul ăsta m-am scăpat dintr-o lovitură de o sumedenie de griji. Ce chirie, ce sărăcie la bătrâneţe, ce singurătate neconsolată? La pârnaie! Aflu din reportaje radiofonice că statul german îşi pune foarte serios problema să adapteze puşcăriile la schimbările demografice – o atenţie serioasă se acordă hranei echilibrate pentru infractorii bătrâni, programelor de gimnastică, tratamentelor de boli cronice. Totul gratis. Pe banii altora. Se mai miră cineva că bătrânii fură? Că-şi azvârle vreun nene octogenar vecina pe scări? Păi ce, în viaţa reală îşi bate lumea capul să-ţi ofere atâtea facilităţi moca? Întrucât pensiile n-au să mai prea fie, chiriile şi gazul se scumpesc non-stop iar pe bătrâni rar îi mai vizitează cineva, mă aştept ca peste 20 de ani să fie coadă la intrarea închisorii. Bătaie pe locuri. Numai dacă nu ne trag ăştia clapa şi trântesc o amnistie generală… 🙂

(P.S. Sincer, în ultimii 10 ani am trăit mult în cartiere de bătrâni. Cel mai prietenos vecin era un biet canceros de 75 de ani pe care îl scotea îngrijitoarea de 2 ori pe zi la plimbare în scaunul cu rotile, cu plosca bălăngănindu-se peste mâner. Mereu zâmbea şi făcea cu mâna. Tanti care avea cheile bisericii catolice era şi ea prietenoasă. Îmi zicea că mai bine ca la noi, cu preoţi căsătoriţi. În staţia de autobuz se găsea mereu câte un veteran care abia aştepta să vorbească. Nu prea îi inţelegeam eu la început, dar cum mi se întâmplă să zâmbesc cam des, oamenii dădeau drumul la interminabile poveşti cu Marea Neagră pe vremuri, cu prizonierate confortabile în Carpaţi în timpuri de război… Un nene rotofei şi ceremonios, cu pălărie, iese zilnic să-şi perieze maşina şi s-o scoată la plimbare. Ca să nu uite – ea, maşina – şofatul, zice. Iar doamna semi-surdă de la 2 îşi găseşte pretexte să îmi bată la uşă şi să îmi spună că am încălcat ziua arondată spălării de rufe, dar nu-i problemă, pot apela la ea pentru orice, numai să sun de două ori, că nu aude. Cred că şi-ar dori să am nevoie şi să sun. Bieţii oameni. Ne calcă pe nervi prin supermarketuri, dar e cumplit să fii ei. Pensionarea şi statutul de deşeu. Un sadism. De aia eu n-o să mă pensionez niciodată. Mă pregătesc pentru cariera de infractor. 😉 E mai bine.)

Advertisements

3 responses »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s