Clepsidrele toamnei

Standard

Cât de frumos poate să fie începutul de toamnă!…

Un soare blând, abia ghicit, şi-a pierdut incandescenţa; în parc, printre copaci, aburul levitează încă deasupra ierbii. De dimineaţă a fost rouă.

Veveriţe nesăţioase îmi intersectează drumul în ţopăieli aprige după ghinde ori alune. Acum traversează şoseaua ca nişte mingi de ping-pong cu coadă blănoasă, de un castaniu aprins, rostogolite peste asfalt. Acum se-ntind în salturi ca nişte săgeţi cafenii contrastând cu (încă) verdele tufelor.

Magnolia de pe balcon se pregăteşte să aţipească. O văd cum îşi simplifică existenţa, lepădând zi după zi trenă de frunze uscate.

E-o temperatură plăcută-plăcută, o linişte aşezată, o tăcere curtenitoare, leneşă, în tot şi-n toate. Natura şi trăirile lăuntrice fac downsizing la unison, se distilează întru esenţe.

Au apărut crizantemele. Amintirile se decantează: grăunţe de nisip răcorit care picură încet una peste alta.

Încet-încet, oamenii nu mai sunt decât clepsidre ale toamnei.

Bun venit, toamnă! Acoperă-mi inima cu ceva...

Bun venit, toamnă! Acoperă-mi inima cu ceva…

Advertisements

One response