Părinţi, educaţi-ne!

Standard

“Vrem reguli clare, vrem stabilitate, vrem prezenţe sigure, vrem părinţi curajoşi!”

Culmea e că ne pare aproape neverosimil. Contraintuitiv.

Şi totuşi, cam aşa s-ar putea rezuma un studiu efectuat recent în Germania de către Institutul Rheingold din Köln, la solicitarea revistei “Stern”, care l-a şi publicat în numărul său din 29 ianuarie 2015.

Mi se pare extrem de important în lumea noastră de părinţi sofisticaţi şi nesiguri, printre care abundă concepte aproximative, hipstereli şi mode nereflectate, în mediul acesta de mobilitate extremă, presiuni snoabe şi prietenii instabile, să vă citez cuvânt cu cuvânt câteva din descoperirile acestui studiu. Traducerea îmi aparţine.

(Copiii) trăiesc într-o abundenţă de lucruri materiale dar resimt totuşi un gol. Pentru ei, o viaţă cu reguli puţine, în care multe lucruri par aleatoare şi flexibile, nu este un tărâm de vis ci un ameninţător ţinut al umbrelor.

Părinţii sunt adesea epuizaţi din pricina jobului şi a rutinei zilnice. Atunci le lipseşte forţa de a educa. Însă copiii îşi doresc afirmaţii clare.

Discuţiile cu copiii relevă că aceştia nu-şi fac aproape deloc griji cu privire la presupusa presiune şcolară după rezultate sau la temele pentru acasă (situaţia se referă la Germania). Dimpotrivă, ceea ce-i stresează mult mai mult este faptul că nu se pot baza pe părinţi şi “ordinea labilă a lumii lor.” “Copiilor le lipseşte distribuţia clară a sarcinilor. Copiilor le lipsesc rutina şi ritualurile, micul dejun împreună şi valorile clare“, afirmă psihologii care au luat parte la studiu.

Trăind în Germania, am observat şi eu această frică a părinţilor de a mai educa, de a-şi exercita atribuţiile şi prerogativele. Ba am şi simţit-o. Ajungi să vorbeşti cu copilul de parcă ar fi retardat, să accepţi zâmbind gingaş orice bazaconie şi orice comportament sălbatic de teama de-a nu fi cumva etichetat ca sever. Nu mai ridici tonul, nu mai manifeşti fermitate, totul e un susurel uniform şi prefăcut către monstruleţul care nu mai ştie în care parte să se azvârle. N-am auzit decât extrem de puţini părinţi germani să îşi atenţioneze copiii atunci când fac rău altora. Să-i înveţe să se pună puţin de tot măcar în pielea celui de lângă. Nici măcar educatoarele nu fac asta. Ar fi, vezi Doamne, o constrângere.

Copiii noştri cresc deci în mare parte cu părinţi nesiguri, temători să nu cumva să greşească faţă de odor şi de dezvoltarea lui viitoare, părinţi care evită să mai decidă asupra a ceea ce e bine şi ce e rău, asupra a ceea ce e corect şi fals. Copiii cresc fără un eşafodaj de criterii cu care să înţeleagă lumea, cu care să abordeze viaţa, le lipseşte o structură clară de valori.

Părinţii germani de astăzi cred că copiii lor au nevoie de mai multă libertate de desfăşurare. Copiilor însă le e dor de “previzibilitate şi stabilitate“.

Extrem de interesantă mi s-a părut şi explicarea fenomenului “fuga în virtualitate/media”: obsesia copiilor pentru jocurile video, chat-ul, messaging, televizorul în fiecare zi la oră fixă. Cercetătorii consideră că este vorba de încercarea copiilor de a găsi măcar ceva stabil, pe care se pot baza zi de zi, la care revin când au temeri. “Pasiunea pentru jocurile pe calculator oglindeşte căutarea unei lumi clar îngrădite şi controlabile. A unei lumi în care sunt valabile reguli fixe. A unei lumi a binelui şi răului. O lume mai puţin haotică decât cea reală.

Iar comunicarea continuă prin FB şi Whatsapp, contactul acesta neîntrerupt, reprezintă “soluţia” lor la superficialitatea relaţiilor şi la anxietatea pierderii conexiunilor care nu mai sunt de mult la fel de strânse şi de stabile ca odinioară cu “cel mai bun prieten” sau cu “prietena de suflet”. Copiii sunt marcaţi chiar şi de divorţurile vecinilor sau ale părinţilor prietenilor lor. Îşi spun –  de pe o zi pe alta mi se poate întâmpla şi mie. Lumea alegerilor infinite le pare ameninţătoare. Percep şanse uriaşe de realizare, dar şi riscuri enorme. Înţeleg că poţi deveni superstar peste noapte fără vreun merit deosebit şi că poţi fi cel mai bun din generaţie şi totuşi să te ratezi.

Copiilor le lipseşte siguranţa, încrederea, apartenenţa de durată la un grup şi la o realitate care să dăinuie. Le lipsesc legăturile sufleteşti sigure şi asumate care să-i împlinească, prezenţe umane normative consecvente, clarificarea lumii. Principiile. Bunele începuturi.

Pe scurt, copiii au din nou nevoie de părinţi. Nu (numai) prietenuţi, clowni, îngrijitori neutri, preşuri sau slugi.

Părinţi adevăraţi. Calzi, înţelegători, deschişi dar tranşanţi. Siguri pe ei şi reali.

Sursa: Stern Magazin, Ausgabe 29.01.15, “Eltern, erzieht uns endlich wieder!”, paginile 60-64. Autori articol: Silke Gronwald şi Rolf-Herbert Peters.

Advertisements

3 responses »

  1. E foarte interesanta experienta ta in Germania. Copilul meu merge la o gradinita in Austria, ce-i drept privata, care are exact elementele din articolul tau: educatie, ritualuri, structura, valori, etc. Contrastul il observ la parinti. In anumite cazuri, moleseala asta fara nici un fel de fermitate formeaza teroristi. Mici, draguti, dulci, dar teroristi.

    • da, cred ca gradinitele private sunt putin mai bune. ok, reguli au si aici, si ma bucur ca ii invata cum sa se comporte in trafic si cum sa faca ordine dupa ei intotdeauna inainte de a pleca acasa, cum sa-si duca singuri vasele la spalat, etc. dar dpdv al dezvoltarii lor sufletesti, umaniste, structurile sunt foarte sterse. in afara de morgenkreis, unde stau in fund pe jos in fiecare dimineata, isi spun numele, data, ziua, si canta un cantecel, si de pranz, pe care il iau toti impreuna, nu au alte activitati clare in care sa-i adune pe toti si sa-i invete propriu-zis ceva. doar la vorschule (de la 5 ani incolo), fac o data pe saptamana activitati mai serioase de cunoastere. in rest, au sali perfect dotate, cu instrumente muzicale, atelier de creativitate, dar educatoarele doar stau si se uita la ei, nu-i indruma cu nimic, ei sunt risipiti prin toate colturile si fiecare se ocupa cum se pricepe. nu tu muzica, desen, arta facute cu ceva organizare. de acord ca e bine sa afle singuri ce-si doresc, dar pierd timp si isi pierd interesul, pentru ca nu-i ghideaza nimeni. iar cand apar imbranceli, singura reactie a educatoarelor e “das darf man hier nicht machen”.

      • Offf ce pacat. As putea sa aduc un contra exemplu de la gradinita “noastra” cam la toate punctele tale… Chiar scriam mai demult pe blogul meu ca ne implica si pe noi si ma chinui la Basteln si alte cele… 😀

        Activitatile sunt foarte diversificate si invata multe prin joc. Pana si banalul “Morgenkreis” este diversificat si plin de ritualuri. (Ce ai invatat ieri? Ce te-a suparat? Se prezinta jucaria preferata o data pe sapt, se citesc sau recita poezii etc). Copilu’ se bucura sa mearga la gradi. Doar in ultimele luni, daca ma gandesc, au avut excursii, teatru, engleza, sport, activitati afara, arte (au facut diverse colaje in functie de anotimp), etc. Si ii mai invata in cadrul activitatilor notiunea de proiect: incepi un lucru, iti propui ceva, te tii de el pana il termini.

        Cat despre situatiile problematice, recent la noi din categoria bataie si “aparat de teritoriu”, ca e baiat.. Reactia pedagogilor a fost intotdeauna excelenta. Abordarea situatiilor este calda, insa ferma. Expresiile seci de genul “man darf XY nicht” nu exista in vocabular, acestea sunt inlocuite cu “wir machen XY nicht, weil…” sau “ich möchte dass du XY so machst, weil…” si fermitatea creste in functie de situatie. Copilul intelege clar intotdeauna de ce a gresit, cum poate sa repare greseala si cum poate sa se comporte in viitor. Copilul mai invata si cum sa se comporte in situatii dificile (X il bate pe Y)…

        Cand am umblat nebuna sa caut gradinita, aceasta a fost singura gradinita unde noi, parintii, am dat un fel de “interviu”. Ni s-a comunicat foarte clar care sunt valorile gradinitei, care este conceptul pedagogic samd, am cunoscut toti pedagogii si am avut ocazia sa intrebam absolut orice. Am inteles din prima ca facem echipa, sa-l crestem cat mai bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s