Un polonic cu soare

Standard

într-o dimineaţă, în timp ce muşcam din măr, frumosul a descălecat din cireşul roz şi s-a apucat să leviteze la fereastra bucătăriei.

totul s-a umplut de reavăn: mai întâi părul, apoii pielea, apoi pâinea, apoi gândul absent din spatele frunţii.

s-au umplut cu vălătuci roz oalele şi farfuriile, iar în chiuvetă trona, ca o lubeniţă crăpată bine, timpurie şi zemoasă, soarele;

îl scoteam cu polonicul în pahare (umplusem deja toate sticlele iar ele străluceau, străluceau, prin unghere ca pistele de aeroport…)

n-am ştiut ce să mai fac. ca să nu mă înec, mi-am dezlegat plumbii de la picioare şi m-am căţărat ca iedera peste lume.

în clădiri de sticlă roboteau ocnaşii, una cu ecranul, ecranaţi;

ciocnindu-se de colţurile oţelite ale etajelor, soarele se refracta sălbatic, tăios, orbindu-ne pe noi, toţi ceilalţi.

în văzduh era, cât vedeai, numai duh.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s