Poveste de Crăciun

Standard

Aşaaa, dragii babei. E Ajunul lui 2016.

Afară toarnă cu găleata la 4 grade, după ce Noiembrie şi Decembrie au fost uscate ca o smochină zbârcită şi mai însorite decât multe luni de vară tipic germane. Cer azuriu, păsărele, tufe în floare – idilă de Klimawandel.

Anticlimax programat.

Ştiţi pozele alea cu “before” and “after”? Realitatea e de obicei în sens invers, adică mutilată. Ia, de pildă, chestia asta cu vacanţa de Crăciun.

Spiritele mai credule – cum se găsesc din păcate multe în cadrul speciei aparte numite “părinţi” – s-ar putea lăsa înşelate şi purtate spre visări tihnit-euforice: “ah, în sfârşit două săptămâni de relaxare şi odihnă, de timp de calitate petrecut cu copiii, două săptămâni în care nu mai trebuie să trag ca animalul în jug la serviciu, după cea mai obositoare perioadă a anului, şi mă pot bucura tandru de colinde şi de cozonaci, de pacea familiei, de niscai cultură şi de binecuvântările Sărbătorilor…

Îţi şi mărşăluiesc prin minte imagini clişeistice cu voi patru cuibăriţi în linişte la căldurică pe canapea, citind vreo poveste magică, admirând sclipirea luminiţelor în globurile de pe brad…. te mângâie orgasmatic ideea că vei apuca în fine să te afunzi în cartea aia, începută de mult, să ieşiţi la un concert sau la muzeu şi, poate, să-ţi continui şi studiile la ale căror sesiuni de examinare nu te-ai mai prezentat din paleolitic…

Ho, ho, ho! Ho, că ţi-au derapat fanteziile, adică. Razna rău.

Încă din seara penultimei zile de şcoală, bucurie mare. A mică se dă lovită, se cere la somn. Când îi iei febra, 39 cu 4 şi creşte. Sari cu resturile de antitermice care ţi-au rămas de la boala lu ăl mare, care abia ce s-a ameliorat după 3 săptămâni de tuşit sec, sacadat, zdrumicător, în creierii nopţilor. Următoarele zile le trăieşti în abur de Ibuprofen şi gâscă friptă, că bradul e deja prea uscat să mai răspândească vreo aromă. Şi oricum, împodobeşti brazi de 40 de ani, te-ai săturat până peste cap, în final tot mor şi-ţi umplu casa de ace.

Efectul medicamentului e imediat, în 10 minute copila pleoştită devine un ghem de energie, sare încoace şi încolo, se ceartă cu frate-su, ţipă, miorlăie, zbiară, hâsâie ca un motan călcat pe coadă. Vrea activităţi, vrea jocuri. Mamaaa! Tatiiiii! Ce să-i faci, ce să-i zici, e beteagă… Nici celălalt nu se lasă mai prejos, cum să-l facă pe el o puştoaică gripată. Mamiii!!! Tataaaa!!!  Trec ore de deliciu şi de delir.

A doua zi descoperi că ţi-a pasat cu maximă generozitate viroza şi ţie, îţi plezneşte capul şi te ustură nasul de la sinusurile infectate, tuşeşti dureros şi ai vrea să mori undeva în linişte.

Nici o şansă.

Împreună cu consortul (ăl de nu ţi-a mai fost de ani de zile amant cu normă întreagă), ai de îngrijit bolnavi, curăţat cartofi, copt cozonaci, umplut maşini după maşini de spălat vase, ca apoi să le goleşti ca apoi să le umpli din nou. Pun-te masă, scoală-te masă de 3-4-5 ori pe zi, într-un merry-go-round în care, ca prin vis, trece şi Merry Christmas cu două colinde răguşite.

În fine, după câteva zile, febra pare să-i scadă şi te apuci să faci tardive planuri de Revelion. Când te întorci din oraş afli că ăl mare tocmai a vomitat un sfert de kil de mâncare, e galben la faţă ca ceara şi are 38 jumate febră, de tremură tot.

Mai destupi o sticluţă de doftorii şi, cumva, doarme până dimineaţă. Când te trezeşti străpunsă de ţipătul de panică al celei mici, pe care o credeai vindecată. O doare urechea! Cânţi cântecele şi inventezi poveşti în timp ce-o ţii în poală şi-o mângâi pe genunchi, doar-doar se opreşte din urlat şi din rulat lacrimi în jos pe obraz, până pe pantalonii tăi. Scoţi iar Ibuprofenul. Vrei programare la medic, dar e în concediu. Încerci cu picături în nas, ţii tu minte că odată ţi-a spus ca alea ajută să nu se mai acumuleze mucozităţi în urechi. Whatever. Miracol, trece. Durerea,  nu febra. Tu, de atâta keeping it cool, oricum n-apuci să dezvolţi febră.

Noroc că bărbatu’ pare sănătos. Ghinion că-i bărbat. Adică nicio şansă să facă bine lucrurile care, în actuala-ţi etapă de nevroză acutizată, trebuie făcute FOARTE BINEsau divorţezi.

Tu vrei să profiţi de vacanţă să schimbi mobila, să pui tablouri, să înnobilezi cuşca în care te găseşti legată.  El, săracul, vrea doar să facă ordine în nişte foldere uitate, pe calculator. Oricum are lumbago, cine naiba să mute mobile? Renunţi la amenajări interioare, te întrebi de ce ţi-a trebuit cuib in the first place. Renunţi, aştepţi, te resemnezi, mai renunţi puţin, te căzneşti să vorbeşti calm. Apoi urli de atâta caznă.

Totuşi, te-ai scos, duce el copiii la doctor, la cabinetul de consultaţii de la spital, unde coada-i de trei ore…

Între timp exişti ca să fii ceea ce vezi la majoritatea mamelor din jur: life support system for your kids. Cam la asta se rezumă rolul tău actual, şi conjuri toate textele filosofice (plus predicile rubedeniilor) care îţi spun cât e asta de însemnat, de frumos, de înălţător şi de aducător de satisfacţie automată. Nu-ş de ce naiba eşti aşa ciufută, after all. Din punct de vedere freudian ai, pe bune de data asta, penis envy.  (Ca să nu mai vorbim că te întrebi – total iraţional – cine a avut strălucita idee să închidă grădiniţele taman când ai avea cea mai mare nevoie de ele…)

Pe aia mică n-o mai dor urechile, dar tuşeşte câte puţin. Medicul nu-i găseşte nicio hibă, dar ea continuă să aibă 38 febră. Anulezi planurile de Revelion la prieteni. Ăl mare pare vindecat ca prin minune, mai ales de când a primit un snop de cartoline cu Star Wars de la tanti aia drăguţă de la supermarket. Neînfrântă în naivitatea ta, cumperi pocnitori şi artificii.

Aiurea, e 31 după amiaza şi plouă mărunt sub cerul cenuşiu şi jos, convalescentul are din nou greţuri şi dureri de maţe… iar tu ţi-o vei încasa de la mamele eroine de serviciu pentru textul ăsta. 😉

La mulţi ani!

P.S. Orice legătură cu persoane reale e şi evidentă, şi exagerată. 🙂

P.P.S. Şi… şcoala a reînceput cu invazie de păduchi, şi dă-i şi spală toată rufăria, hainele şi căciulile, 4 maşini de spălat pline, şi dă-i şi întinde-le prin casă la uscat, şi dă-i şi aplică şampoane de omorât lighioanele şi perie cu piaptănul des! Pe scalpul fiică-mii a descoperit ieri tac-su un păduchi şi o păduche (sau o păducă? hă, hă 🙂 ) în plin coitus.

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s