Litoral final

Standard

mi-e sufletul greu,

submers în stânjeni de fluid clar, oceanic,

cu peşti.

apa mării stă oglindă în dimineaţa asta

fără adieri,

luciul ei printre pini şi ambarcaţiuni e tras în foiţă de aur,

iar tihna de început de lume a frumuseţii

mă apasă

cu desăvârşite sfârşituri.

 

valul e ceva care îţi dă speranţa

ciclicităţii,

a revenirii:

un recul cu braţele întinse către o eternă

întoarcere;

dar graţia deplină a acestei păci –

ciobul acesta de frumos imperturbabil – condamnă

orice viitor

la descompunere.

Advertisements

Comments are closed.