Amiaza pe strada Rotbuchen

Standard

Un imobil bătrân, invadat de iederă

roșie ca fierbințeala

unei iubiri posesive,

geloase, târzii.

 

Vântul mușcă din blana aprinsă

de pe obrazul casei.

Pomeții bărboși, frământați de valuri,

freamătă ușor;

se propagă unda unui murmur

 

de sfârșit

de octombrie.

 

Palmele iederii

se desprind și se reașează

ca pipăitul orb al unui chip,

ca încordarea unei bolborosiri.

 

Nemișcată, clădirea

mă fixează cu ochii ei dreptunghiulari,

îndurerați,

din sticlă.

 

Pe asfalt, printre picioarele oamenilor,

stoluri de frunze uscate

foșnesc ca fustele unor mahalagioaice,

galben.

Se-mbrățișează, se despart.

 

Vin plutind din unghere.

Se dau peste cap. Ning de sus.

Aleargă împiedicându-se.

Gonesc către ultima bârfă,

împinse de graba unei catastrofe.

 

Libertate. Finally.

 

În octombrie, frunzele trăiesc inconștient,

iresponsabil,

doar pentru ele.

 

Se aștern noian lângă bordură,

pun urechea obosită

la burta neagră a străzii

și tac.

 

Se umplu de soare,

se scutură ca de fiorul unui gând

Și ascultă.

Ascultă.

 

Se strâng norii.

O bătrână coboară dealul

cu bicicleta.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s