Category Archives: Economie

Despre minciună – post-truth, fake news și alte eufemisme

Standard

“Desigur, toată lumea are dreptul la propriile opinii. Dar nu și la propriile fapte (facts). (…)

Cea mai bună apărare împotriva escrocilor, cea mai de încredere, este ca fiecare din noi să gândească critic. Nu am reușit să ne învățăm copiii să lupte cu tendința evolutivă de a cădea pradă credulității. Suntem o specie socială și tindem să credem ce ne spun alții. Iar mintea noastră este o extraordinară mașinărie de creat povești și născociri: pornind de la o premisă bizară, putem genera explicații fanteziste pentru a o justifica. Dar aceasta este diferența dintre gândirea creativă și gândirea critică, între minciuni și adevăr: adevărul are dovezi factuale, obiective, pe care se bazează. Unele afirmații ar putea fi adevărate, dar afirmațiile veridice sunt adevărate.

(…)

Cea mai importantă componentă a celei mai bune gândiri critice care lipsește din societatea noastră este modestia. Este o noțiune simplă, însă profundă: dacă ne dăm seama că nu știm totul, putem învăța. Dacă credem că știm totul, învățarea este imposibilă.”

 

Daniel Levitin – Ghid practic de detectare a minciunilor, Publica, 2017, pp. 12-17.

 

Advertisements

Cum suntem şi cum credem că suntem

Standard

“Psihologia poporului roman – Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv experimentala”, a profesorului clujean Daniel David, aparuta recent la Polirom (2015) reprezinta, din multe puncte de vedere, o revelatie.

Desi poate parea greoaie, fiind burdusita de cifre, terminologie de specialitate, riguroase statistici semnificative si sustinuta de un important aparat critic, nu pot decat sa o recomand. Ca sa ne cunoastem mai bine. Rezultatele sunt adesea surprinzatoare.

Cateva lucruri interesante care mi-au atras atentia la o prima rasfoire:

“…daca o anumita tara/cultura are o anumita imagine despre sine, foarte discrepanta fata de cum este aceasta in fapt, iar alta tara/cultura o trateaza asa cum este, nu cum crede aceasta ca este, pot sa apara frustrari, tensiuni si situatii internationale dificile.

Sau, la pagina 99, capitolul Fundamente despre romani si Romania: “Tarile/culturile in care exista un nivel mai mare de individualism (adica autonomie, independenta a indivizilor – n.a.) tind sa aiba un nivel mai crescut de capital social si economic. Capitalul social este exprimat prin angajament civic accentuat, relatii interpersonale puternice, cooperare, incredere in oameni etc. Asadar, individualismul – stimulat de modernizare – nu duce la dezintegrare sociala, ci, dimpotriva, la incredere interpersonala si la cresterea solidaritatii si cooperarii sociale.(…) In general, in ciuda a ceea ce s-ar crede printr-o logica de simt comun, nivelul de singuratate este mai crescut in culturile colectiviste, in comparatie cu cele individualiste.”

Studiile efectuate de mai multi oameni de stiinta arata ca singurele tari cu profil colectivist din UE sunt Bulgaria, Romania, Grecia si Portugalia.

Analiza celorlalte dimensiuni culturale ale lui Hofstede continua la fel de plin de insights (feminitate, distribuirea/concentrarea puterii, evitarea/acceptarea incertitudinii, reprimare/indulgenta etc.)

Foarte interesant mi s-au parut si evaluarile pe baza modelului lui Schwartz – asa-i ca n-ati fi zis ca romanii au in realitate un indice de benevolenta mai mic decat germanii si unul de conformism mai mare decat ei? De asemenea, romanii cauta controlul si puterea asupra semenilor lor mai mult decat germanii si se preocupa mai putin de binele persoanelor neinrudite/indepartate si al mediului. La altruismul fata de straini, Romania (Bucuresti) e pe locul 14 din 23 de tari analizate. Pe primul loc: Brazilia (Rio de Janeiro).

De asemenea, valorile care domina la noi ( cf. World Values Survey, fig. 3.6 din carte, la pag. 110) sunt cele traditionale si de supravietuire care ne apropie de mediul islamic cu venituri mici (de ex. Irak).

Desigur ca exista si o sumedenie de pozitive contraintuitive.

Nu vreau sa dau prea multe de gol, cartea merita citita atent. Ea discuta inclusiv aspecte legate de socializarea copiilor, comportamentul alimentar, patologii psihice across cultures etc.

Singurul aspect unde as avea poate ceva de obiectat e alegerea ca partener de referinta pt comparatii, de cele mai multe ori, a SUA. Deosebirile de istorie, cultura, mediu sunt foarte mari intre cele doua si m-ar fi interesat mai degraba comparatia cu cel mai mare partener european de afaceri, de pilda. Dar e util si asa, mai ales avand in vedere gradul de penetrare a productiilor/valorilor culturale americane in Romania in ultimii 25 ani.

All in all, o carte importanta, fundamentata stiintific si plina de descoperiri neasteptate. 50 lei. Lectura placuta!

Ce vrăji am mai făcut în ultima vreme…

Standard

Mă bucur şi mă laud dublu astăzi.

1. Pentru că mi-a apărut pe LiterNet.ro jurnalul de călătorie din Malcesine, de pe malul lacului Garda din Italia (multumesc, Răzvan Penescu!) – iată-l aici: http://atelier.liternet.ro/articol/15902/Andreea-Sepi/Malcesine-Lago-di-Garda.html

şi

2. Pentru că îmi va apărea, în 3-5 zile şi pe Amazon Europe, micul ghid pe care l-am pregătit pentru proaspeţii imigranţi români în Germania (în speţă Bavaria, pe care o cunosc mai bine), cu informaţii utile legate de formalităţile de început, servicii şi instituţii, dar şi cu un capitol destul de important despre standardul cultural german si comunicarea interculturală cu germanii, una din pasiunile mele mai vechi. Iată şi cartea:                              

Este vorba de o primă tentativă, sub rezerva omisiunilor, scăpărilor sau modificărilor ulterioare, însă m-aş bucura dacă s-ar găsi dintre voi câţiva curioşi care s-o şi cumpere ;-).

Enjoy! O zi frumoasă!

Profeţii culturale?

Standard

“Dilema care i se impune oricărui popor oriental este tragică: sau va dori să excludă civilizaţia apuseană – şi atunci va rămâne înapoiat, neadaptat la viaţa de azi, pradă uşoară a oricărui popor înaintat, sau va accepta civilizaţia apuseană – şi în mod obligatoriu o va imita servil şi va da la o parte mica, şi totuşi încă originala lui viaţă economică, socială şi spirituală. 

– Dilemă nu există, i-am răspuns. Fie că vrea sau nu, orice popor înapoiat va urma civilizaţia Europei – organizarea ei economică, progresul ei ştiinţific, societatea ei, politica ei. Alt drum nu există.

Numai atunci când civilizaţia apuseană va decădea şi organizarea ei admirabilă se va descompune, lumea orientală va da iarăşi Europei ceea ce i-a dat dintotdeauna: sămânţa nouă.

Deoarece, cred eu, nu-i întâmplător că toate religiile – adică toate seminţele – pe care le-au muncit măruntaiele pământului au venit din Orient. Orientul este stăpânit de nebunie, se aprinde. Apusul primeşte, hrăneşte, limpezeşte, analizează – preschimbă flacăra în lumină.”

– Nikos Kazantzakis, Jurnal de călătorie, Egipt 1927 (Editura Humanitas, 2013)

Creşti un copil, guvernezi o ţară… :-)

Standard

Poate v-am mai dat de înţeles că mă pasionează aşa puţintel psihologia, nu doar cea a copilului, ci şi psihologia economică, socială, comportamentul economic al individului în societate, comunicarea eficientă şi eficace… Am din când în când mici revelaţii. 🙂 Se pare că microcosmosul familiei e un bun laborator de test pentru idei şi soluţii care s-ar putea aplica binişor şi la nivel macro. Păcat că nu prea umblă politicienii cu carneţelul de notiţe după ei. 😉

Hai să vă zic cum stă treaba. Acum vreun an de zile, disperată că fiu-miu (6 ani jumate) nu mânca deloc, era slab ca un ţâr şi tremura mereu de frig, m-am gândit să introduc un factor motivator legat de mese. Nu voiam să fie unul pe termen scurt, fiindcă intenţia mea era să-i dezvolt o gândire pe termen mai lung şi un comportament de durată, nu să-l obişnuiesc de mic cu gratificări instantanee pentru orice pârţ pe care-l trage. Ideea mi-a venit de la un curs de comunicare cu copiii deştepţi ţinut de un psiholog de aici din Munchen – o idee pornită tot de la o altă mamă.

Am stabilit deci următoarele: el decide cât îi pun în farfurie, dar dacă mănâncă totul primeşte 1 punct. La 10 puncte primeşte un Snickers iar la 20 o revistă din acelea cu jucării înăuntru, pasiunea vieţii lui. Aoleu!, se vor şoca unii. Ai condiţionat copilul în halul ăsta? Da, domle, l-am condiţionat fiindcă era de-a dreptul subnutrit şi alternativa mi s-a părut chiar mai nasoală pentru el. În felul ăsta însă, era şi el direct implicat în decizie.

Nu pot să vă spun cât de frumos a strălucit soarele pe strada noastră după aceea! Dintr-o dată, pentru el, masa aducea cu ea nu doar oroare, ci şi perspectiva unui câştig consistent. Pentru mine, liniştea mult visată. Am redevenit oameni normali. A durat vreo săptămână până a înţeles el cum stă treaba, dar având în vedere că sunt între 3 şi 5 mese pe zi, curând a venit şi primul Snickers. În momentul ăla s-a produs declicul. Regula s-a concretizat într-o recompensă tangibilă şi a devenit noua “normă socială” la noi în casă. Teroarea pământului care ne făcuse mesele de coşmar îmi cerea acum de mâncare şi trăgea de mine să îi scriu punctele. Ţinea minte cât şi dacă a mâncat la grădiniţă (e foarte cinstit – şi oricum, aveam posibilitatea să-l verific). După o vreme l-am lăsat să şi le scrie singur, convinsă fiind că spune adevărul. Sistemul funcţionează între timp atât de bine, încât ne falimentează cu revistele pe care trebuie să i le tot cumpărăm. Refuză în continuare să mănânce anumite chestii care chiar nu-i plac (pot respecta asta), dar compensează cu altele. Şi totul fiindcă a recunoscut că puterea de a obţine ce vrea stă chiar în mâna (sau, mă rog, în gura) lui.

Odată funcţional(ă), sistemul sau norma socială are deja o anumită inerţie. Beneficiarul ţine cu dinţii de ea. Recent, văzând că se hrăneşte deja civilizat, i-am zis că de acum e mare şi hai să renunţăm la sistemul cu punctele. Nici vorbă! Acum nu mai vrea el! Preocuparea lui: “păi şi dacă renunţăm, când mai primesc reviste?” Răspunsul meu nu poate fi decât nesatisfăcător, pentru că scoate problema din domeniul regulii clare, pe care ştie cum să o folosească şi care îi dă o garanţie de viitor, şi o aruncă în domeniul arbitrarului (“când vrea mama”).

Şi uite aşa am ajuns să înţeleg nu doar importanţa unei stabilităţi legislative, unei consecvenţe a normelor sociale, ci şi legătura dintre stabilitatea legislativă şi comportamentul pro-activ sau pasiv, optimist sau defetist al indivizilor într-o societate. Atunci când ştii pe ce te bazezi, înţelegi sistemul şi el este stabil, ai o perspectivă clară de viitor. Asta te ajută să devii mai activ, mai implicat, fiindcă ceea ce obţii la final ţine în mare parte de tine. Dacă regulile se schimbă cum bate vântul, oamenii sunt mai pasivi, mai apatici, fiindcă nu au nicio garanţie că vor obţine rezultatul dorit chiar dacă fac tot ceea ce trebuie. Instabilitatea e descurajantă pentru implicarea civică, pentru iniţiativa economică şi dăunează responsabilizării.

Părerea mea! 😉

PS: Altădată şi despre importanţa lipsei de favoritisme între fraţi (“aceeaşi lege pentru toţi”), explicarea clară a diferenţelor şi cum nu e bine să duci ambii fraţi la acelaşi curs (sport, dans, etc.) sau simultan în aceeaşi grupă din cadrul unui curs, pentru a nu exacerba inerentele comparaţii şi gelozii.

Întrebare-ntrebătoare

Standard

sub un acoperiş oblic-oblic,

    încins de soare,

plânge un bebeluş: 

un suflet de al meu geamăn geme

– şi el, ca şi mine – 

de pierderea paradisului. 

deasupra, cerul altădată opac şi lăptos

este orbitor.

îl străpunge numai zbierătul copiilor. 

pe o termică caldă cioara dă ocol.

veveriţele se îndoapă

iar toporaşii mov mor

dându-şi duhul

cu un ultim parfum

divin.

Şi mă întreb: oare toată dorinţa asta a noastră de mai mult, de mai bine, goana asta după perfecţiune, oare are de a face numai cu lăcomia? numai cu orgoliul de a fi cu un pas în faţa semenului meu, de a-mi asigura privilegii? Sau oare are de a face şi cu faptul că undeva, în adâncurile lor nesondate, sufletele noastre ţin totuşi minte, subliminal, perfecţiunea din care au purces? Paradisul din care au fost expulzate? Şi cu faptul că strămutate şi pervertite şi îngâmfate fiind, nu mai pot să înţeleagă aceasta ca pe o căutare în domeniul spiritual, eshatologic, ancorată în etern şi saţiabilă numai prin Cel-fără-de-început, Urgrund-ul, sursa tuturor surselor?

Ne ratăm oare recuperarea adevăratului rai (Binele-Frumosul-Adevărul-Viaţa = Raţiunea superioară) şi accesul la el prin interiorul nostru din cauză că ne-am deplasat sistemul de referinţă prea mult în tranzitoriu? Că de acum punctul la care ne raportăm este materialul, firescul, experiabilul strict fizic?…

Simţurile şi simţirile – percepţiile şi emoţiile de moment – ce-i mai uşor de înşelat decât acestea? Şi totuşi, le urmăm zilnic. Şi totuşi, lor le dăm ascultare, credit nelimitat şi crezare. O numim intuiţie şi mergem ca o turmă tot pe urmele propriilor noastre decizii greşite. Doar pentru că ne sunt familiare. Doar pentru că-i mai simplu. Abia acum înţeleg cu adevărat sensul sintagmei “să pui început bun”…

P.S.:  Vă recomand, pe Coursera.com, cursul gratuit al lui Dan Ariely, de la Duke University, “A Beginner’s Guide to Irrational Behavior”. S-ar putea să vă puneţi şi voi multe întrebări după aia 🙂 Ca să vedeţi cât de “stăpâni” suntem noi, care ne dorim stăpânii şi decidenţii universului, pe propriile decizii, de la cele mai neînsemnate la cele mai importante.

Valea Cernei – Băile Herculane

Standard

Comori naturale româneşti ce merită salvate

IMG_3617

Lanţurile muntoase dimprejur s-au împodobit cu un verde-neon pe fondul de safir al boltei de deasupra, şi creste nude, de carst, se iţesc din loc în loc, prin vălul subţire al ameninţării de ploaie. Vaporii nordici, înalţi, sunt pătaţi cu un mov spălăcit. Crestele exercită o atracţie indescriptibilă, căreia nu concep să-i rezist, iar în jurul nostru păsări de toate soiurile ciripesc în extravagante ritualuri nupţiale. Abia aştept să fiu acolo sus, cu ele. Abia aştept să mă îndepărtez de această oribilă bandă de ciment şi asfalt. Vreau să scap de automobilele ei care duduie puţind a benzină; vreau să scap de picnicarii iraţionali, de muzica lor dată tare, de tonele de gunoaie pe care le produc şi le lasă în urmă ca nişte boieri egoişti şi nepăsători care ar dispune de un alai de femei de serviciu; vreau să scap de dezgustătoarele lor grătare de pe marginea şoselei, de îmbuibările “savurate” în mijlocul unei ierbi pătate cu ulei de motor şi al deşeurilor altora de dinaintea lor.

Aş vrea să fiu acolo sus şi să mă ascund după conturul întunecat şi tare al unui pin negru de Banat. Cunosc minunăţia care e acolo. Cunosc sălbăticia, cătunele izolate şi fără electricitate, bătrânii cu capre care vorbesc bănăţeneşte, într-o română veche şi aproape pierdută, cunosc roca albă, pajiştile feciorelnice, cheile în care vuieşte apa curată şi morile. Mai ales morile. Relicve folosite încă şi astăzi. Abia aştept să ating din nou încântarea aceea şi să mă îmbib cu ea deplin. În felul acesta, ne vom cununa sacru şi secret, om şi natură, pentru totdeauna.

IMG_3473

            Pentru a savura cum se cuvine muntele – şi viaţa în general – lentoarea e esenţială. Nu te grăbi. Nu grăbi Creaţia. Urcă în ritmul unei rugăciuni, lasă-te pe tine în urmă. Locul pentru poveri inutile e şesul. Parchează-ţi grijile acolo. Şi nechibzuinţele. Muntele trebuie să te schimbe. Concentrează-te să fii, nu să faci. Nu e vorba doar de geografie. Nu e vorba doar de altitudine fizică. Orice urcuş e o călătorie iniţiatică.

IMG_3493

Eu mi-am găsit paradisul umblând desculţă prin pâraie şi lăsându-mă coaptă în soare. Iar rugăciunea mea este aceasta: “Doamne, protejează tot ce e frumos şi bun în lume.” Sunt convinsă că lumea aceasta – cea vizibilă – e doar o umbră palidă a frumuseţii de dincolo, însă, cu toate astea, o iubesc. Paradisul meu arată ca o gravură japoneză veche – cu pinul negru, paznicul ei sobru. Pinii stau straşnici şi drepţi pe frontierele înalte ale Văii Cernei, ţâşnind neverosimil din carst. Straşnici şi drepţi şi gravi ca o armată uitată ce apără intrarea în această lume de apoi a veşniciilor. Soldaţi întunecaţi stând strajă între imperii duşmane. Imperiul periclitat faţă în faţă cu imperiul periculos.

IMG_3681

Aici, sus, frumuseţea este atât de enormă încât şi fotografia devine un simplu act de idolatrie. Trebuie să urci până aici, trebuie să te înmoi în locul acesta, trebuie să renunţi la tine, să te reduci la nimic – nimic în afară de glezne şi genunchi şi braţe şi unghii care apucă piatra – înainte de a putea începe să înţelegi ce înseamnă a trăi. Urcă şi goleşte-te şi, pe neaşteptate, va ieşi la iveală sufletul. Purificat şi liber, în sfârşit descărcat de poveri şi nestânjenit, el va creşte.

IMG_3755

IMG_3811

Şed pe muchia acestei prăpăstii înfricoşătoare, dincolo de Cascada Vânturătoarea, şi totul e verde în juru-mi. Totul în afară de şopârle, care sunt maro; de pulberea udă împrăştiată în abis a cărei dematerializare este de un albastru foarte deschis; şi de cohortele de lăstuni mici şi negri, cu aripile lor ascuţite, care gonesc prin aer şi plojează unii după alţii ca avioane miniaturale de luptă. Teatrul natural se deschide larg în toate direcţiile, înalt şi adânc, abrupt şi uriaş, iar statura versanţilor săi îmbrăcaţi în păduri e atât de masivă încât te striveşte. Albine şi muşte, gongi ce sclipesc într-un turcoaz închis şi furnici, fluturi portocalii şi gândaci burtoşi şi negri, micuţe insecte roşii punctate, păianjeni harnici şi cuci leneşi, tufe încăpăţânate, margarete albe miniaturale şi nu-mă-uita-uri bleu, mentă sălbatică cu flori violet şi pui de păpădie ce strigă într-un galben intens – astea sunt câteva din chipurile vieţii care saturează acest ocean de verde. O congregaţie, mereu ocupată, de perpetuum mobile – în continuă schimbare ca indivizi, dar mereu aceiaşi în trupul lor colectiv. Activităţile lor neobosite, suprapuse, umplu această colosală gură de spaţiu cu concreteţe, cu o inegalabilă şi senină normalitate.

IMG_3738

IMG_3741

IMG_3732

IMG_3846

    Jos, de unde am pornit, viaţa în cea mai simplă formă a sa înseamnă aratul cu caii. O familie deţine un petec de pământ lângă râu. Pământul e negru şi fertil. Calul e alb şi încet, brazdele sunt umede şi sclipesc, cocoşii sunt roşii şi excitaţi. Cerna primăvara arată ca îngheţata de fistic topită, iar mărul îşi leagănă greu inflorescenţele albe şi roz sub soare. Jos, când am mers să-i plătim ţăranului locul de cort, n-a acceptat sub nici o formă bacşişul. Nevasta omului s-a dus grăbită la vecini ca să ne poată schimba bancnota de 10 lei şi să ne dea restul exact. Ba mai mult, când s-a înapoiat a ţinut morţiş să ne răsplătească aşteptarea făcându-ne cadou 5 ouă proaspete. Cu o după amiază înainte, soţul ei, ocupat cu caii, a stat de poveşti cu noi pe lângă grajd şi ne-a expus dorul lui de disciplina austro-ungară de altă dată. “Ăia îţi dădeau şi drepturi, dar şi obligaţii. Păi la noi aici fiecare bucăţică de pământ e intabulată, se ştiu toate măsurătorile.” Omul era foarte la curent cu tema ecologiei, a reciclării, a modalităţilor de luptă împotriva deşertificării. “Ce-i aici pe vale, murdărie, vai şi amar!… Păi 800 de ani durează până se degradează sticla să intre în pământ.” N-are rost să vă mai spun cât era de întristat şi de dezgustat de defrişările iraţionale. Se vedea clar că resimţea o durere, o pierdere faţă de pământul care devine sterp. Cultivarea vieţii – atât vegetale cât şi animale – era viaţa lui.

IMG_3721

IMG_3865

IMG_3870

Mă gândesc că există sărăcie şi sărăcie. Există sărăcia pe care ţi-o asumi, şi o stăpâneşti, şi există sărăcie care te stăpâneşte ea pe tine. Sărăcia traiului modest împăcat cu sine e o sursă de virtute. Sărăcia care te consumă cu frustrările ei imposibile, care te înţeapă mereu cu invidia şi cu lăcomia ei, e o sursă de viciu. Cred că de multe ori, nefericirea vine din comparaţie. Şi cu cât bogătanii sunt mai opulenţi, cu atât restul lumii e mai nefericit. Orice realizare a ta păleşte în comparaţie cu forţa lor financiară, şi orice ar fi trebuit să te împlinească fiindcă înseamnă un pas înainte devine doar motiv pentru adâncirea complexului de inferioritate. Orgolii, orgolii neînsemnate, dar atât de distructive…

IMG_3935

IMG_3934

Se cuvine să ne protejăm frumuseţile, valorile, bunătatea. Până una-alta, avem o singură ţară pe care o putem oricând numi “a noastră”. Ca emigrant, credeţi-mă că ştiu ce vorbesc.

 

Copyright photos: A.Sepi & A.Csordas

Carieră de pensionar

Standard

Gata, ştiu. La pensie mă fac infractor. Nu numai ca să fiu în trend (cică tot mai mulţi pensionari fac prostioare penale – ba chiar cu violenţă, ce să-i faci, Moralzerfall) ci fiindcă în felul ăsta m-am scăpat dintr-o lovitură de o sumedenie de griji. Ce chirie, ce sărăcie la bătrâneţe, ce singurătate neconsolată? La pârnaie! Aflu din reportaje radiofonice că statul german îşi pune foarte serios problema să adapteze puşcăriile la schimbările demografice – o atenţie serioasă se acordă hranei echilibrate pentru infractorii bătrâni, programelor de gimnastică, tratamentelor de boli cronice. Totul gratis. Pe banii altora. Se mai miră cineva că bătrânii fură? Că-şi azvârle vreun nene octogenar vecina pe scări? Păi ce, în viaţa reală îşi bate lumea capul să-ţi ofere atâtea facilităţi moca? Întrucât pensiile n-au să mai prea fie, chiriile şi gazul se scumpesc non-stop iar pe bătrâni rar îi mai vizitează cineva, mă aştept ca peste 20 de ani să fie coadă la intrarea închisorii. Bătaie pe locuri. Numai dacă nu ne trag ăştia clapa şi trântesc o amnistie generală… 🙂

(P.S. Sincer, în ultimii 10 ani am trăit mult în cartiere de bătrâni. Cel mai prietenos vecin era un biet canceros de 75 de ani pe care îl scotea îngrijitoarea de 2 ori pe zi la plimbare în scaunul cu rotile, cu plosca bălăngănindu-se peste mâner. Mereu zâmbea şi făcea cu mâna. Tanti care avea cheile bisericii catolice era şi ea prietenoasă. Îmi zicea că mai bine ca la noi, cu preoţi căsătoriţi. În staţia de autobuz se găsea mereu câte un veteran care abia aştepta să vorbească. Nu prea îi inţelegeam eu la început, dar cum mi se întâmplă să zâmbesc cam des, oamenii dădeau drumul la interminabile poveşti cu Marea Neagră pe vremuri, cu prizonierate confortabile în Carpaţi în timpuri de război… Un nene rotofei şi ceremonios, cu pălărie, iese zilnic să-şi perieze maşina şi s-o scoată la plimbare. Ca să nu uite – ea, maşina – şofatul, zice. Iar doamna semi-surdă de la 2 îşi găseşte pretexte să îmi bată la uşă şi să îmi spună că am încălcat ziua arondată spălării de rufe, dar nu-i problemă, pot apela la ea pentru orice, numai să sun de două ori, că nu aude. Cred că şi-ar dori să am nevoie şi să sun. Bieţii oameni. Ne calcă pe nervi prin supermarketuri, dar e cumplit să fii ei. Pensionarea şi statutul de deşeu. Un sadism. De aia eu n-o să mă pensionez niciodată. Mă pregătesc pentru cariera de infractor. 😉 E mai bine.)

P.S. la criza Euro

Standard

Din păcate, criza asta care riscă să se perpetueze la infinit în UE nu are numai consecinţe de ordin economic.

Din păcate, chiar şi politicienii europeni suferă de miopie şi de “micime” a viziunilor. Ei (şi întreg Vestul Europei) s-au concentrat numai asupra limitării efectelor economice ale crizei, s-au dedicat numai aspectelor materiale, de ordin monetar si macroeconomic, de păstrare a status quo-ului în termeni de prosperitate relativă a ţărilor lor. Prea puţini au realizat că orice slăbire economică a Europei, orice zdruncinare a solidarităţii şi a principiului unanimităţii dintre state reprezintă un periculos călcâi al lui Ahile în plan politic.

Slăbirea economică a Europei va duce inevitabil la pierderea relevanţei ei politice, la pierderea influenţei ei geostrategice. Rezultatele se văd deja în democraţiile abia înmugurite la periferie. Câţi politicieni români cu pretenţii şi-ar fi permis acum câţiva ani să atace atât de grosolan UE, să o îndemne  cu atâta obrăznicie să îşi vadă de treburile ei, cum o fac astăzi?

Dar când slăbiciunea e evidentă, încep să îndrăznească. Mai întâi micuţele rozătoare, apoi, poate, marii prădători. E clar că Europa nu mai impune, ca pe vremuri, respect.  Că nu mai este privită ca singura variantă viabilă, credibilă pentru statele din Vest şi Est deopotrivă.  Ce mai reprezintă Europa, ce mai înseamnă “valori europene”, dacă ele nu mai ţin de foame? Europa ar trebui să însemne mai mult. Păcat că europenii înşişi, prea atenţi la cifre, uită care este substratul mai adânc al acestei Uniuni: pacea, unitatea, forţa, susţinerea unui anumit tip de cultură civică şi politică, a unui anumit tip de relaţii interumane şi instituţionale.

Din Spania se emigrează masiv, în Grecia au plusat extremiştii, în Ungaria şi România s-au desfiinţat instituţii democratice şi s-au înlocuit legi, francezii refuză realitatea cu măsuri batjocoritor de populiste, iar când criza de prosperitate va atinge însăşi Germania, mă tem că se va termina definitiv cu solidaritatea şi principialitatea. Restul lumii ne va ţine poate, în viaţă, cu picătura, atâta timp cât mai au nevoie să le achiziţionăm produsele, dar mă tem că în plan geopolitic, steaua Europei Unite începe să apună…