Category Archives: Societate

Behold the searing wind*

Standard

It is upon us.

Its blistering tongues lurk behind the levee,

They pounce like savage beasts

Mercilessly they wheeze

Blowing the tumbleweeds against my doorstep.

 

A goodbye kiss, crackling dry.

Deserted yards, howling.

 

The yellow earth swelling and swirling,

It is in my eyes, my nostrils, my teeth.

Every time I spit,

I spit grains of sallow sin.

 

There used to be ponds along the river

And fishing nets heavy with fish

The cabins on the lake full of

guffawing and cheer,

There used to be trees and snakes.

The forest playing organ to the gales.

 

It is gone now.

Its birds scattered

like dust from old carpets.

 

The vineyards are dead.

Their grapes, dried up and shriveled,

Won’t be quenching no thirst

Won’t be crowning no wedding

dances

There ain’t gonna be no toasts around here

no more.

Only the sheer shriek of the southerly wind,

Only the curses of the departed still drifting

across the inward-moving sands.

 

 

*poem inspired by this article: https://www.vice.com/ro/article/9ke3nz/seceta-si-nisipul-au-cucerit-sudul-romaniei

Advertisements

Ninge în Rosenheim

Standard

Cartierul e împăturit într-o tăcere mare, albă, stranie;

se afundă în înserare până la genunchi.

Lumea a devenit improbabilă, fără margini:

prospețimea imaculată a zăpezii – și restul.

Copacii sunt gheme încâlcite de bumbac alb,

din cer se deșiră în tihnă pânzeturi orbitoare și reci.

Cărări tăiate mai adineaori în pântecul feciorelnic al iernii,

ninsoarea le-a pansat cu tifon de fulgi moi.

Cicatricile orașului se vindecă.

Din scutul fonic al zăpezii se desprind cu greu: o clipă trecătoare, frânturi de voci.

Acum sunt lângă tine (te întorci și ești singur),

acum se resorb, înghițite de gaura de vierme a spațiu-timpului,

ca să răsară fantomatic într-un cotlon obscur,

departe de trupurile lor.

(Iată, cei doi îndrăgostiți râzând, aproape te-ai ciocnit de ei).

Pete negre, mișcătoare, se decupează din timp în timp de pe fundalul

monoton, de film mut.

Se nasc, apoi se topesc din nou.

Par dincolo de sticlă, par din altă lume.

Lumea aceasta s-a oprit,

urmele noastre se șterg,

(ca vocile),

contururile dure, paralelipipedice ale realității se estompează,

(înăuntrul lor locuim noi),

dispar încet

sub nămeți.

Doar chiotele copiilor se mai aud de pe dig.

Sănii și tăvăleală.

 

 

The Darkest Hour

Standard

“În vremurile aspre și triste, oamenii liberi pot să se consoleze întotdeauna cu lecția de bază a istoriei, și anume că tiraniile nu pot dăinui decât printre neamurile slugarnice.”

Winston Churchill,

în Humes, J.C. – Vorbele de duh ale lui Winston Churchill, ed. Humanitas, București, 2008.

 

 

Despre viața împlinită (The Stoics revisited)

Standard

“Se întâmplă un lucru curios atunci când cei deprinși cu o viață luxoasă ajung să fie greu de mulțumit. În loc să deplângă pierderea capacității de a se bucura de lucrurile simple, aceștia se mândresc cu handicapul nou dobândit, din cauza căruia nu mai pot fi satisfăcuți decât de <<ce e mai bun>>.”

W.B. Irvine, Ghid pentru o viață împlinită, Ed. Seneca 2017, p. 184

“Dar mulți cititori moderni vor fi uimiți chiar și după această explicație: <<De ce să întâmpinăm deschis disconfortul minor în viața noastră, când ne putem bucura de confort total?>> Ca răspuns la această întrebare, Musonius Rufus scoate în evidență cel puțin trei beneficii ale actelor de disconfort voluntar.

În primul rând, acestea ne călesc (…) împotriva nenorocului ce ne-ar putea vizita în viitor. Când nu cunoaștem disconfortul, suntem vulnerabili și cresc șansele să trăim un șoc când ne confruntăm cu durerea și lipsurile, experiențe de care e sigur că vom avea cu toții parte mai devreme sau mai târziu. (…)

Al doilea beneficiu al exercițiului vizează prezentul. Persoana care experimentează frecvent disconfortul minor va căpăta încredere în fața disconfortului major, așa încât perspectiva neplăcerilor majore ale viitorului nu va fi niciodată o sursă de anxietate în prezent. Se antrenează, cum ar spune Musonius Rufus, pentru a fi curajos. (…)

În al treilea rând, practica disconfortului voluntar ne ajută să apreciem mai bine ceea ce avem deja.

W.B. Irvine, Ghid pentru o viață împlinită, Ed. Seneca 2017, pp. 118-119.

 

 

 

Despre minciună – post-truth, fake news și alte eufemisme

Standard

“Desigur, toată lumea are dreptul la propriile opinii. Dar nu și la propriile fapte (facts). (…)

Cea mai bună apărare împotriva escrocilor, cea mai de încredere, este ca fiecare din noi să gândească critic. Nu am reușit să ne învățăm copiii să lupte cu tendința evolutivă de a cădea pradă credulității. Suntem o specie socială și tindem să credem ce ne spun alții. Iar mintea noastră este o extraordinară mașinărie de creat povești și născociri: pornind de la o premisă bizară, putem genera explicații fanteziste pentru a o justifica. Dar aceasta este diferența dintre gândirea creativă și gândirea critică, între minciuni și adevăr: adevărul are dovezi factuale, obiective, pe care se bazează. Unele afirmații ar putea fi adevărate, dar afirmațiile veridice sunt adevărate.

(…)

Cea mai importantă componentă a celei mai bune gândiri critice care lipsește din societatea noastră este modestia. Este o noțiune simplă, însă profundă: dacă ne dăm seama că nu știm totul, putem învăța. Dacă credem că știm totul, învățarea este imposibilă.”

 

Daniel Levitin – Ghid practic de detectare a minciunilor, Publica, 2017, pp. 12-17.

 

Thought of the day (Tocqueville revisited)

Standard

“The first thing that strikes the observation is an innumerable multitude of men, all equal and alike, incessantly endeavoring to procure the petty and banal pleasures with which they glut their lives. Each of them, living apart, is as a stranger to the fate of all the rest – his children and his private friends constitute to him the whole mankind. As for the rest of his fellow citizens, he is close to them, but he sees them not – he touches them but he feels them not; he exists but in himself and for himself alone (…). 

Above this race of men stands an immense and tutelary power, which takes upon itself alone to secure their gratifications and to watch over their fate. That power is absolute, minute, regular, provident, and mild. It would be like the authority of a parent if, like that authority, its object was to prepare men for manhood; but it seeks, on the contrary, to keep them in perpetual childhood: it is well content that the people should rejoice, provided they think of nothing but rejoicing. For their happiness such a government willingly labors, but it chooses to be the sole agent and the only arbiter of that happiness: it provides for their security, foresees and supplies their necessities, facilitates their pleasures, manages their principal concerns, directs their industry, regulates the descent of property, and subdivides their inheritances – what remains but to spare them all the care of thinking and all the trouble of living? Thus it every day renders the exercise of the free agency of man less useful and less frequent; it circumscribes the will within a narrower range, and gradually robs a man of all the uses of himself. The principle of equality has prepared men for these things: it has predisposed men to endure them, and oftentimes to look on them as benefits. 

After having thus successively taken each member of the community in its powerful grasp, and fashioned them at will, the supreme power then extends its arm over the whole community. It covers the surface of society with a network of small complicated rules, minute and uniform, through which the most original minds and the most energetic characters cannot penetrate, to rise above the crowd. The will of man is not shattered, but softened, bent, and guided: men are seldom forced by it to act, but they are constantly restrained from acting: such a power does not destroy, but it prevents existence; it does not tyrannize, but it compresses, enervates, extinguishes, and stupefies a people, till each nation is reduced to be nothing better than a flock of timid and industrious animals, of which the government is the shepherd. 

(…)

By this system the people shake of their state of dependence just long enough to select their master, and then relapse into it again.”

Alexis de TOCQUEVILLE, Democracy in America, Fourth Book, Chapter VI, pp. 861-863 – Bantam Classic, 2004

 

Thought of the day

Standard

“Te lași influențat de impresiile care vin din afară? Oferă-ți un răgaz pentru a învăța ceva bun și încetează să te mai lași purtat de colo-colo. Trebuie să te ferești totuși de o altă rătăcire: căci proști sunt cei care, chiar datorită acțiunilor lor, sunt obosiți de viață și cei care nu au niciun scop către care să-și călăuzească orice impuls al lor și, într-un cuvânt, reprezentările lor.

(…)

Întotdeauna trebuie să-ți aduci aminte acestea: care este natura Întregului și care este a mea, care este raportul dintre aceasta și aceea, și ce fel de parte este ea și din ce univers; apoi trebuie să-ți amintești că nu există nimeni care să te împiedice să acționezi și să vorbești întotdeauna în acord cu natura din care ești o parte.

(…)

Cât de ușor este să respingi și să ștergi orice reprezentare, fie supărătoare, fie nepotrivită cu natura ta, și repede să te găsești într-o desăvârșită seninătate a sufletului.

Marcus Aurelius – Gânduri către sine însuși, Ed. Humanitas, 2013.

 

8 strategii pentru copii echilibrați și puternici

Standard

Am primit zilele trecute o broșurică haioasă din partea Ministerului Familiei din Bavaria (s-au distribuit la grădiniță), mi-a plăcut și m-am gândit s-o împărtășesc și altora.

E despre „buna creștere” – pe scurt, enunţă 8 principii educative de pe urma cărora pot beneficia toți copiii, părinţii şi educatorii. Cu atâtea texte de parenting și păreri împărțite în stânga şi în dreapta, cărțulia asta se vrea un mic sprijin, concis și clar, pentru părinții moderni, ocupaţi, derutați și nesiguri care nu prea mai știu în ce să creadă și cum să acționeze. (Statisticile evidenţiază de la an la an tot mai multe probleme comportamentale la copii.)

Părinții sunt de regulă atât cele mai importante persoane de atașament ale copiilor, cât și cele mai importante modele în viață. Mediul familial și modelele preluate de acolo sunt esențiale (puștimea învață din exemplul trăit incomparabil mai mult decât din vorbe).

Ei bine, broșurica noastră trasează câteva direcții foarte clare și vine și cu 8 cartonașe colorate detașabile “Educaţia înseamnă….” – pe post de remindere. Super idee. Iată care sunt recomandările:

  1. Dăruiţi iubire.
    • Copii au nevoie de timp, tandreţe şi afecţiune. Au nevoie să se poată simţi protejaţi, iubiţi şi înţeleşi în familie – asta le dă încredere în sine.
    • A dărui iubire înseamnă să accepţi copilul aşa cum este, să-i arăţi asta, să-l mângâi* şi să-i spui că-l iubeşti!
    • A dărui iubire înseamnă să-ţi pese de nevoile sale reale.
  2. E ok să se mai şi certe.
    • Conflictele sunt un element firesc al vieţii. Din ele, copiii se aleg cu aptitudini sociale importante, cum ar fi: asertivitatea, capacitatea de a spune nu, de a face faţă tensiunilor, de a înţelege nevoile altora, de a convinge, de a găsi soluţii de compromis şi de a se împăca. Atrageţi-le însă atenţia dacă se poartă urât cu cei mai slabi.
    • Acceptaţi şi emoţiile negative ale copiilor, luaţi-i în serios, lăsaţi-i să-şi rezolve singuri conflictele dintre ei, iar dacă sunt martorii unor certuri explicaţi-le şi ajutaţi-i să înţeleagă despre ce este vorba, dând dovadă de transparenţă.
  3. Ascultaţi-i.
    • Lăsaţi copilul să vorbească fără să interveniţi imediat cu comentarii ori concluzii.
    • Încercaţi să-l înţelegeţi, creaţi o atmosferă destinsă şi adaptaţi-vă la copil (de la unii scoţi cu cleştele, pe alţii trebuie să-i mai frânezi din vorbit…)
  4. Stabiliţi limite clare.
    • Copiii au nevoie de limite. Limitele îi apără de pericole, le oferă structură şi siguranţă.
    • Fiţi consecvenţi şi respectaţi dvs. înşivă reguli în educaţia copilului.
    • Nu renunţaţi totuşi la flexibilitate.
  5. Lăsaţi-le spaţiu şi libertate.
    • Discernământul copiilor creşte cu vârsta; gestionarea libertăţii se învaţă treptat.
    • Oferiţi-le senzaţie de protecţie şi siguranţă, dar permiteţi-le să exploreze şi să ia decizii proprii.
  6. Arătaţi-vă sentimentele şi lăsaţi-i să şi le arate
    • Permiteţi manifestarea emoţiilor, atât negative cât şi pozitive. Dacă e cazul, criticaţi comportamentul, nu emoţiile.
    • Fiţi un model. Şi adulţii fac greşeli. A recunoaşte greşeala nu e dovadă de slăbiciune, ci dimpotrivă, un bun exemplu pentru mai târziu.
  7. Faceţi-vă timp pentru ei.
    • Faceţi lucruri împreună, folosiţi timpul cu sens, chiar dacă e scurt.
    • Acordaţi-le timp şi atenţie atunci când este necesar; ritualurile de familie sunt foarte importante.
  8. Încurajaţi-i. 
    • Copiii au nevoie să fie luaţi în seamă ca persoană, nu doar pentru performanţele lor, şi se pot descuraja uşor dacă observă reacţia părinţilor.
    • Copiii au nevoie de responsabilităţi (lăsaţi-i să încerce, chiar cu riscul unor greşeli sau zgârieturi). Lăudaţi-i nu doar pentru reuşite, ci şi pentru strădaniile depuse.
    • Copiii au nevoie de experienţe pozitive şi de succese proprii.

* poate părea șocant, dar broșura specifică expres care sunt formele de manifestare a iubirii, pentru că – se pare – uneori părinților le vine greu s-o arate:  îmbrățișări, mângâiere pe spate, contact vizual blând, înghionteli jucăușe, bătut ușor pe umăr….  🙂 Mă rog, fiecare cultură cu punctele ei slabe. 🙂

The Sacred and the Profane

Standard

“Just as a modern man’s habitation has lost its cosmological values, so too his body is without religious or spiritual significance. In a summary formula we might say that for the nonreligious men of the modern age, the cosmos has become opaque, inert, mute; it transmits no message, it holds no cipher. The feeling of the sanctity of nature survives today in Europe chiefly among rural populations, for it is among them that a Christianity lived as cosmic liturgy still exists.”

Mircea Eliade – The Sacred and the Profane (The Nature of Religion) – written in 1956

PS: Could science (or rather, scientism and other isms) supply the new non-theistic religious experience? Certain ideological positions seem to enjoy “sanctity” status, while others are taboo. There is even talk of “brand religion” in marketing, with brand communities built around a consciousness of kind, traditions and rituals (for shared memories, experiences and behaviors), and a sense of solidarity and moral responsibility among members! Can man make sense of his journey and his life without transcendence, and without a higher authority or a fixed frame of reference (the Absolute)? What do you think?

Quotes of the Day

Standard

“When one tries to rise above Nature one is liable to fall below it. The highest type of man may revert to the animal if he leaves the straight road of destiny. (…) There is danger there – a very real danger to humanity. Consider, Watson, that the material, the sensual, the worldly would all prolong their worthless lives. The spiritual would not avoid the call to something higher. It would be the survival of the least fit. What sort of cesspool may not our poor world become?”

Arthur Conan Doyle – The  Adventure of the Creeping Man

“- Your life is not your own, he said. Keep your hands off it.

– What use is it to anyone?

– How can you tell? The example of patient suffering is in itself the most precious of all lessons to an impatient world.”

Arthur Conan Doyle – The Adventure of the Veiled Lodger