Tag Archives: deranj locatari

Despre “sfânta” ospitalitate

Standard

A fost odată ca niciodată…. literalmente.

Petrecându-mi eu zilele în pitoreasca Bavarie și târându-mi țurloaiele pe strada mohorâtă de toamnă și de ploaie ca să-mi duc odrasla la grădiniță, unde nu-mi stă frate mintea-n loc când dau peste următoarea arătare:

Ei bine, da, un wohnmobil. Un camper. Ce mare filosofie, ați zice voi, naivilor. Ce mare filosofie, m-am gândit și eu.

Nu-i mai mare decât unul normal și e parcat perfect regulamentar pe o străduță nu foarte înghesuită (nu există semne de interzis, iar strada e publică). Îmi sar în ochi afișele cu care e tapetat și mă apropii să citesc. Pe măsură ce citesc, ochii mi se bulbucă și încep a-mi face cruci în mod reflex în mijlocul drumului. Mai fac doi pași, încă un afiș. Mai fac doi, încă 3. Pe partea opusă, încă unul roșu aprins. (În total șase afișe.)

Cele mari și colorate grăiesc așa:

Ceea ce faceți aici cu săptămânile (hm?…trec pe acolo zilnic și nu l-am observat până acum, n.m.) este un dispreț față de buna vecinătate și, mai ales, un semn al nepăsării față de aproapele. Parcarea unui vehicul atât de mare (!în fața locuințelor, respectiv a teraselor concetățenilor este un semn de egoism și indiferență, așa cum se găsește adesea la oamenii prost crescuți. (…ca să înțelegeți mai bine, camperul se află la vreo 5 metri de cea mai apropiată locuință, nu e proțăpit direct în fața geamului nimănui; terasele cu pricina au in față: o grămadă de tufe de protecție, apoi un spațiu verde cu pomi și gard viu, apoi trotuarul. Mașina se află dincolo de trotuar, pe șosea.)

“Locul de parcare de mai în față, de la colțul străzii, care a devenit astfel complet confuz și periculos, demonstrează încă odată prostia deținătorului camperului. (…colțul ăla era periculos și înainte, orice mașină mai înaltă reduce vizibilitatea, doar că… omul ăsta nu stă în curbă deloc, dimpotrivă!) În plus, se mai adaugă și faptul că se îngreunează situația parcării locatarilor din cauza unui vehicul al cărui loc nu e aici.  (De câte ori trec eu pe acolo, juma’ de stradă e goală – între timp am trecut și seara.) Nu departe, la câteva sute de metri distanță, există o parcare mare, aproape goală, în fața bazinului de înot.  Ar fi frumos din partea dumneavoastră (după ce l-au făcut cu ou și cu oțet…) dacă ați folosi-o. (…atâta doar că parcarea aia e la juma’ de kilometru și e interzisă în mod expres camperelor!)

Vă mulțumim pentru înțelegere! Locatarii.”

Continui să citesc. De data asta, nevroza se lăfăie pe parbriz:

Stimate domnule posesor al wohnmobilului,

Ați parcat astăzi (tăiat și scris peste: ieri, 14.10.2016), direct în fața terasei locuinței mele și, când mă uit în față, nu mai văd decât un perete alb. Vă rog să fiți atât de amabil încât să parcați fie cu 10 metri mai în spate (în curbă? păi nu ziceați că nu e bine….?), fie cu 50 m mai în față, acolo nu deranjează vederea nimănui (cum? toate blocurile din aval și amonte au geamuri și terase înspre șosea, singurul loc “neutru” e luat)  și în plus nici nu riscați să vă fie murdărit de frunze sau de fecalele de la păduchii pomilor.” (…câtă creștinească grijă!)

(porțiune ilizibilă, că nu m-am apucat să-i mut omului ștergătorul de parbriz, ca vecinii binevoitori), apoi “dar nu direct în fața ferestrelor locatarilor”.

Simt că e momentul să menționez pentru ultima oară că mașina nu se află imediat în fața niciunei ferestre, că o despart destui metri și destul spațiu verde de orice locuință, și că mașina doar stă acolo – adică nu lasă motorul să ruleze ca să-i umple de gaze de eșapament, nu urlă din ea manele, nu-i țiuie noaptea alarmele. Doar stă. Regulamentar. Unde cineva nu are chef ca ea să stea.

Biletul continuă apoi în crescendo, printr-o tumbă retorică subtilă:

“Vă mulțumim mult pentru mutare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!” (sic), apoi, adăugat de mână:

“Și mai găsesc că nu este o atitudine de bun vecin să dați jos și să ignorați prietenoasele (!huh?) noastre rugăminți scrise!!!” 

Mai jos, tot de mână, dar cu roşu, apogeul:

“Noi, în Bavaria, avem o deviză: trăiește și lasă și pe alții să trăiască!” (Pe bune, vi se pare?! Sincer, nu-ș ce-ar zice tipul ăsta dacă l-aș întreba… și încă să vezi chestie, și mașina lui are tot număr de Bavaria, ba chiar de München…plătește și el pe aici impozite…)

În fine, afișele astea se repetau cu isterie crescândă de jur împrejurul mașinii. Grijuliu, autorul (sau autorii), le plasaseră pe unele dintre ele în folii de plastic, ca să nu le anihileze ploaia. (Alea colorate erau însă lipite cu scotch direct pe caroseria mașinii).

Mare-i grădina Ta, Doamne, și mulți… încearcă să se uite pe geam la ea și nu pot de un biet camper alb care le răpește priveliștea.

Advertisements