Tag Archives: german

What language do you dream in?

Standard

The brain is a funny thing. And funny things happen when your brain goes on vacation. I consider myself bilingual (Romanian and English) and I’ve been living in Germany for more than 15 years now, but never would I have thought that the German language would end up infiltrating… my dreams!

My dreams, yes. For the first time ever, I had a dream in German while I was at home in Romania, which makes it even stranger. And that’s not all. Not only did I dream in German, but I dreamt a whole poem in Goethe’s language! It ruined my sleep, of course, because I was so in awe, I had to make sure I could remember it well enough to jot it down in the morning. I managed to, but – alas! – only the second stanza. The first stanza (up to “Die Schienen…”) is a later addition (which, needless to say, has cost me a lot more effort and a couple of visits to the online dictionary), but the rest is entirely the creation of my subconscious.

So, here it is, I hope you like it:

Auf den Schmalspurzug wartend

Es wird Nacht in den Tälern

und ich muss wieder los.

Ein letzter Blick zum Himmel:

rosarot, erstarrt –

dann der Abstieg,

eine Haltestelle

und ich, alleine in der Unermesslichkeit,

auf den Schmalspurzug wartend.

Die Schienen sind alt, alt und holprig

wie die alten Steinwege der Bauern.

Hinter dem Abendnebel, der Berg,

schneebedeckt,

rutscht in Abwesenheit.

Es ist spät.

Gott lässt sich nieder

auf der bettelnde Handfläche der Pinien.

Stille.

#poetry

Pilula de râs

Standard

Să râdem cu nemţii (şi nu numai de ei). În curând se pare că va fi posibil. După cum ne informează prestigiosul The Economist în ediţia de astăzi, “Germanii recunosc că în ceea ce priveşte umorul au nevoie de ajutor profesionist”. Cu alte cuvinte, au nevoie de pregătire SERIOASĂ în domeniul RÂSULUI. (Asta chiar este de râsul lumii, pe bune 🙂 )

Se face că o tanti, Eva Ullmann pe numele ei, a deschis la Leipzig Institutul German pentru Umor. Pe principiul că nemţii ştiu să consume umor de bună calitate dar mai puţin să-l şi producă la nivelul vieţii de zi cu zi, d-na Ullmann îi învaţă cu seminarii, prelegeri şi consiliere personală cum să îmbine utilul cu plăcutul, într-o ţară în care cu munca nu e de glumă (ha, I did it again! 🙂 ).

După cum menţionează The Economist însă, într-o societate în care îţi poţi decredibiliza un întreg discurs dacă zâmbeşti la final (da, nu vă hliziţi, am învăţat la Master), problema nu e atât calitatea glumelor, cât lipsa unei culturi a ironiei, a autopersiflării, a jocurilor de cuvinte, a exagerărilor şi minimalizărilor cu efect comic în conversaţia de bază.

Care imigrant n-a fost în situaţia să facă o poantă între colegii germani numai ca să se găsească înconjurat de chipuri derutate, stânjenite sau confuze care caută să-ţi clarifice cu seriozitate problema abordând-o la propriu? The Economist deplânge soarta expaţilor britanici sau americani: în loc să aştepte să “te prinzi”, să-ţi “pice fisa”, nemţii îşi explică invariabil, în detaliu, poanta.

Vă invit să vizitaţi deci pagina web a institutului german pentru umor: http://www.humorinstitut.de/startseite.html.

Citind introducerea de pe prima pagină, am senzaţia că doamna Ullmann aproape că se scuză pentru o aşa întreprindere “neserioasă” – ascunzând nevinovatul râs sub mult mai respectabila noţiune de “cercetare ştiinţifică”. Tare aş vrea să ştiu cum arată un seminar de-al dânsei. Cică ironia nu se află în program. În schimb, are cerere mare pentru seminariile care te învaţă să fii comic în mod spontan. Conform celor de la Economist, un răspuns tipic german la problema umorului:

Nu ştii să glumeşti? Munceşte mai mult la asta!”

Vă umflă râsul? Nu-i drept. E prea uşor. Alţi oameni depun eforturi serioase – (şi costisitoare, bănuiesc) – pentru aşa ceva!

Cu silinţă şi metodă, devine umorul modă… 🙂