Tag Archives: iarna

Ninge în Rosenheim

Standard

Cartierul e împăturit într-o tăcere mare, albă, stranie;

se afundă în înserare până la genunchi.

Lumea a devenit improbabilă, fără margini:

prospețimea imaculată a zăpezii – și restul.

Copacii sunt gheme încâlcite de bumbac alb,

din cer se deșiră în tihnă pânzeturi orbitoare și reci.

Cărări tăiate mai adineaori în pântecul feciorelnic al iernii,

ninsoarea le-a pansat cu tifon de fulgi moi.

Cicatricile orașului se vindecă.

Din scutul fonic al zăpezii se desprind cu greu: o clipă trecătoare, frânturi de voci.

Acum sunt lângă tine (te întorci și ești singur),

acum se resorb, înghițite de gaura de vierme a spațiu-timpului,

ca să răsară fantomatic într-un cotlon obscur,

departe de trupurile lor.

(Iată, cei doi îndrăgostiți râzând, aproape te-ai ciocnit de ei).

Pete negre, mișcătoare, se decupează din timp în timp de pe fundalul

monoton, de film mut.

Se nasc, apoi se topesc din nou.

Par dincolo de sticlă, par din altă lume.

Lumea aceasta s-a oprit,

urmele noastre se șterg,

(ca vocile),

contururile dure, paralelipipedice ale realității se estompează,

(înăuntrul lor locuim noi),

dispar încet

sub nămeți.

Doar chiotele copiilor se mai aud de pe dig.

Sănii și tăvăleală.

 

 

Advertisements

Winter

Standard

So the snow comes down from the sky

through an invisible sieve

hissing.

 

All birds have gone – the muzzled silence

the night’s only sound.

Homes sleeping.

 

Frayed blankets of white alight

from radiant indigo clouds;

solitude bites into them and they are

unraveled.